Materia Medica  în homeopatie este cartea sau lucrarea care cuprinde descrierea mai mult sau mai puţin detaliată a  remediilor homeopate. Studiul acesteia constitue baza bunei pregătiri teoretice a medicului homeopat.

MATERIA MEDICA

ABIES CANADENSIS (Abies-c.)

      Remediu al persoanelor cu aparentă stare de subnutriţie, cu tulburări de tip cataral ale mucoasei gastrice, care se pot repercuta asupra respiraţiei şi ritmului cardiac, îndeosebi în urma supraîncărcării stomacului şi a flatulenţei abdominale.

Simptome dominante:

- foame mare, o permanentă poftă de mâncare, în special de carne, acrituri, ridichi şi alte alimente grele; pacientul mănâncă peste măsură, în ciuda disconfortului postprandial ce apare cu regularitate şi a altor suferinţe datorate digestiei lente şi iritaţiei gastrice;
- distensie gastrică însoţită de arsuri şi de o senzaţie de sfârşeală în regiunea epigastrică, precum şi o marcată flatulenţă abdominală care provoacă în mod reflex, sau prin iritaţia plexului solar, apariţia de palpitaţii şi respiraţie dificilă, cu tuse.

Alte simptome:

- iritabilitate;
- frisoane ale spatelui, ca şi când sângele ar fi îngheţat;
- dureri ale omoplatului drept;
- ptoză uterină;
- constipaţie cu arsuri rectale ;
- dorinţa de a dormi sau de a sta mereu alungit şi cu picioarele în sus.
- aversiune pentru castraveciori conservaţi în oţet (singurul remediu);
- dorinţă de anghinare şi de gulii (singurul remediu);

Senzaţii deosebite, particularităţi:

- senzaţia de cârpă umedă sau de apă rece între omoplaţi (Tub.,Puls.); de asemenea, senzaţia de ficat sau de plămân (drept) mic şi dur;

* * *

ABIES NIGRA (Abies-n.)

      Ca şi ruda sa (Abies canadensis), acest remediu se adresează pacienţilor cu suferinţe prioritar gastrice, dureroase, dar care apar îndeosebi la persoane vârstnice sau cu ptoze viscerale (dispepsii, gastrite, ulcere gastro-duodenale, hernie hiatală, etc.) şi se însoţesc de acuze funcţionale cardiace, de dispnee şi de diferite senzaţii în piept şi abdomen, sau de dureri reumatismale si osoase, etc.

Simptome dominante:

- dureri gastrice, sistematic şi progresiv instalate după mesele care depăşesc limita obişnuită a stomacului pacientului, producând constricţia cardiei, simţită ca un ou dur şi dureros sau ca un nod reflex care se opune pătrunderii în continuare a alimentelor în stomac (descris plastic ca o “ înnodare a părţii de sus a stomacului”); apar de asemenea frecvente senzaţii de reflux esofagian, cu eructaţii şi cu nevoia de stimulare a eliminării aerului înghiţit sau de regurgitare, care să uşureze acuzele;
- lipsa poftei de mâncare în cursul dimineţii, în schimb un mare apetit, greu de potolit, la prânz şi în timpul nopţii;
- halenă neplăcută de la eructaţiile continui;
- plenitudine cu jenă dureroasă în piept, ca de oprimare a respiraţiei, ce se agravează când pacientul tuşeşte; tusea este adesea provocată şi întreţinută de disconfortul digestiv instalat după mese şi urmată de pirozis şi iritaţii esofagiene acide, din cauza micilor refulări ale conţinutului gastric, secundare efortului de tuse;
- dureri tăioase sau jenă, precordiale, cu dispnee, tahicardie sau bradicardie, dispneea fiind agravată de poziţia declivă (tendinţa amelioratoare de a sta alungit, menţionată la Abies canadensis, nefiind valabilă la acest remediu);

Alte simptome:
- dureri de spate, de tip reumatismal sau senzaţii dureroase la nivelul oaselor;
- somn agitat cu vise urâte şi cu treziri de foame în timpul nopţii; în general pacientul este treaz noaptea şi cu mintea greoaie ziua (singurul remediu);
- agravare după ce pacientul mănâncă;

Senzaţii deosebite, particularităţi:
- senzaţia de piatră în epigastru, ca şi când pacientul ar fi înghiţit un ou sau un ghemotoc dur;

* * *

ABRUS PRECATORIUS (Abr.)

      Plecând de la efectele apărute pe suprafeţele ulcerate, în urma aplicării locale a plantei macerate şi preparate sub formă de emulsie, respectiv a unor rapide iritaţii şi inflamaţii cu margini roşii infiltrate şi cu edem extins şi în zonele învecinate, remediul homeopatic s-a dovedit util îndeosebi în patologia oculară , în tratamentul conjunctivitelor purulente cu tendinţă de extindere a inflamaţiei pe faţă, gât şi piept, în oftalmii granuloase, în special ale pleoapelor, precum şi în cheratite şi chiar în unele afecţiuni mai severe ca: epitelioame, lupus vulgar, erupţii erizipelatoase şi ulcere oculare, afecţiuni ce pot evolua spre stări generale de emaciere, denutriţie şi marasm .

S-au remarcat unele agravări în urma tratamentului cu acest remediu, manifestate prin dureri de cap, stare de rău, dureri ale membrelor, febră şi puls tahicardic, fenomene generale înregistrate şi în urma aplicării acestui tratament în lupusul ulcerat al aripilor nasului.

* * *

ABROTANUM (Abrot.)

Acest remediu este cunoscut în literatura de specialitate indeosebi pentru indicaţia sa la copiii denutriţi, emaciaţi de jos în sus, atrepsici, datorită unor deficienţe de asimilare a alimentelor, dar cu apetit conservat, având abdomenul mărit, capul prea greu pentru un gât slăbit, iar picioarele extrem de subţiri, cu piele flască, cu “cute” la gât şi la pliurile articulare .

Din păcate, este mai puţin reliefată o altă faţetă a acestui remediu, poate mult mai importantă, valabilă de această dată şi în cazul persoanelor de alte vârste decât cea infantilă, şi anume cea legată de caracterul metastatic al suferinţelor pacientului Abrotanum. Este vorba de faptul că una din manifestările de bază, diareea, este ca o pârghie de balans a unei patologii mult mai complexe şi extrem de mobile din zonele unor aparate şi sisteme preferate de acest remediu. Aici putem găsi dese tablouri de “metastaze morbide” şi de “alternanţe morbide”, dintre cele mai importante. La acest remediu, existenţa diareii este mult mai bine suportată decât suferinţele ce succed supresiei acesteia.

Ca psihism, pacientul Abrotanum este în general prost dispus, uşor iritabil, deprimat şi anxios, mai ales după supresia diareii sau a altor acuze specifice remediului; fenomenul de alternanţă se manifestă şi în psihism, prin aceea că pacientul trece uşor de la stările de bună dispoziţie şi cele de tristeţe.

Simptome dominante:

- migrare (metastazare) extrem de mobilă şi de variată a acuzelor şi schimbare rapidă a formelor de manifestare evolutivă ale patologiei; astfel:
- alternanţă între diaree şi constipaţie;
- alternanţă între reumatism, pe de o parte, şi hemoroizi sau diaree, pe de altă parte;
- alternanţă, uneori, între reumatism şi erupţii;
- metastazarea inflamaţiei de la parotidă, în urma unui tratament, la testicule sau la glandele mamare;
- infecţii respiratorii după supresia erupţiilor;
- hemoragie rectală sau hematurie, după supresia menstrelor, respectiv a diareii;
- emaciere ce urcă progresiv din membrele inferioare, evoluând spre atrepsie şi marasm, îndeosebi la sugari; totul în ciuda unui apetit vorace conservat, care încearcă să restabilească echilibrul nutriţional perturbat; din cauza emacierii, faciesul este ridat, cu aspect îmbătrânit;
- diaree cronică, fără ca pacientul să se simtă rău prin aceasta, dar care, supresată printr-un tratament medicamentos viguros, este urmată de alte afecţiuni mai serioase şi mai profunde (artrită reumatismală sau gutoasă, hemoroizi, dureri de stomac, acuze cardiace, etc.);
- prelingeri, scurgeri ombilicale sau erupţii diverse, localizate periombilical, mai ales la copiii denutriţi şi la nou-născuţi;

Alte simptome:

- slăbiciune şi astenie prelungită după gripă;
- frică de a face ramolisment cerebral (Asaf., Calc-sil.)
- artrită gutoasă a articulaţiei pumnului sau gleznelor, cu nodozităţi;
- angiom al feţei (singurul remediu);
- coloraţie albăstruie a feţei după suprimarea erupţiilor (singurul remediu);
- frecvente claudicaţii ale extremităţilor;
- piele flască;
- abdomen destins, mărit de volum;
- dureri testiculare şi de spate sau dureri lombare extinse în cordoanele spermatice (singurul remediu);
- agravare: prin mişcarea corpului, la frig şi în timpul nopţii;
- ameliorare generală în timpul diareii (Nat-s., Zinc);
- dorinţă de pâine, îndeosebi inmuiată în lapte fiert (singurul remediu);
- vertij dimineaţa, cu tendinţa de a leşina, întâlnit îndeosebi la tinere fete anemice;

Senzaţii deosebite, particularităţi:

- senzaţia că stomacul atârnă sau înoată în apă, la pacienţii de vârsta ce poate percepe această senzaţie şi care au abdomenul destins, şi vomismente lichide urât mirositoare;

* * *

ABSINTHIUM (Absin.)

(Artemesia absinthium = pelin)

      Este un remediu care reproduce întocmai nu numai accesul epileptiform tipic dar şi unele manifestări prealabile accesului, cum ar fi tremurăturile nervoase, ameţeala bruscă la ridicarea de pe scaun şi tendinţa de a-şi pierde echilibrul şi de a cădea pe spate, starea de nelinişte şi bulversare, respectiv starea de inconştienţă , unele spasme, grimase, protruzie şi muşcătură a limbii şi evident, spre final, stupoarea. După criză, pacientul, total amnezic, priveşte cu stupiditate, perplex şi obtuz la cei din jur.

      Acest tablou clinic se poate întâlni în intoxicaţiile cu ciuperci sau în intoxicaţia alcoolică., precum şi în afecţiuni ce produc fenomene de iritaţie cerebrală, cu excitaţie nervoasă, insomnie, spasme isterice, tremor.

      Psihismul pacientului: nervozitate, brutalitate, refuz de a avea de a face cu cineva din jur, amnezie privind evenimentele recente, confuzie, halucinaţii, vedenii înspăimântătoare, cleptomanie.

Simptome dominante:

- criză de epilepsie, precedată de tremurături şi de o stare de răvăşire nervoasă, cu nelinişte, dezorientare şi ameţeală abrutizantă, pe fondul cărora apar spasme, grimase, trismus, spumă la gură, muşcare a limbii, anizocorie;
- vertij important cu tendinţa de a cădea pe spate, ameliorată ţinând capul în jos;
- spasme faciale, ticuri spasmodice, mişcări coreiforme sau isterice;
- spasme la copii, cu ameţelile caracteristice şi convulsii;
- nevoie constantă de a urina; urina având un miros puternic şi fiind de culoare galben-închisă;

Alte simptome:

- iluzii cu animale groteşti sau şobolani, de toate culorile;
- iluzia că a visat un vis frumos;
- stupefacţie sau inconştienţă, alternând cu violenţă ameninţătoare;
- palpitaţii puternice ce se aud şi de la spatele pacientului;
- cloroză;

- insomnie la copii;

Senzaţii deosebite, particularităţi:

- teribilă stare de violenţă şi vehemenţă, cu brutalităţi şi manifestări maniacale, imediat ce pacientul începe să iese din starea de inconştienţă şi de stupoare a crizei epileptice, cu vorbire ezitantă şi incoerentă, ca într-o beţie alcoolică, refuzând compania sau consolarea celor din jur, cu furie şi aversiune. În timpul convalescenţei, această stare se menţine şi uneori se accentuează, pacientul fiind tot timpul prost dispus, debusolat, plângând şi dorindu-şi moartea.

* * *

ACALYPHA INDICA (Acal.)

(Urzica indiană)

      Polaritatea acestui remediu este centrată pe tusea hemoptoică, extrem de chinuitoare şi accentuată dimineaţa, expectorând sânge roşu aprins dar redus cantitativ, care slăbeşte pacientul, aşa cum se întâmplă în tuberculoza pulmonară incipientă; starea sa se ameliorează în restul zilei iar după amiaza expectoraţia devine mai închisă la culoare şi cu mici chiaguri. Tendinţa remediului la hemoragii se întâlneşte şi la aparatul digestiv, cu aceleaşi caracteristici de apariţie şi intensitate, cele mai frecvente fiind rectoragiile, agravate tot dimineaţa.
Psihismul pacientului: îngrijorat, neliniştit, nepoliticos, chiar aspru; se irită “încinge”, repede, chiar pentru fleacuri, pare speriat şi în general se comportă uricios cu ceilalţi.

Simptome dominante:

- tuse seacă, puternică, urmată de hemoptizie, agravată dimineaţa şi noaptea;
- durere toracică constantă, din cauza efortului de tuse;
- greutate gastrică, arsuri digestive (faringiene, esofagiene, gastrice, etc.) ;
- distensie abdominală dureroasă cu flatulenţă, borborisme, crampe şi tenesme;
- diaree explozivă, cu multe gaze;
- hemoragie rectală, agravată dimineaţa;

Alte simptome:

- emaciere progresivă; facies palid; puls moale şi compresibil; oboseală generală;
- epistaxis, polipi nazali, obstrucţie nazală cu respiraţie dificilă;
- inflamaţie a ochilor, cu roşeaţă şi tulburări de vedere; are greţuri când vede
obiectele în mişcare;
- febră însoţită de frilozităţi; greţuri şi hemoragii;
- insomnie întreţinută de starea nervoasă şi de griji;
- mişcarea extremităţilor e dificilă din cauza slăbirii forţei fizice;

Senzaţii deosebite, particularităţi:

- senzaţie de slăbiciune pronunţată dimineaţa, pacientul căpătând o oarecare vigoare şi putere pe parcursul zilei.

* * *

ACETICUM ACIDUM (acet-ac.)

      Este vorba de un remediu al cărui tablou clinic, în forma sa gravă, ne înfăţişează o suferinţă penetrată profund în întregul organism, de declin general, ca şi când au dispărut orice resurse imunitare de luptă cu boala, aşa cum se întâmplă în afecţiunile consumptive, debilitante, cu tendinţă la hemoragii, anemii, edeme, în insuficienţe cardio-respiratorii etc., care duc la o epuizare aproape totală. Asemenea tablouri aparţineau formelor terminale de tuberculoză iar azi se întâlnesc, de regulă, în hipoproteinemiile neoplazice evoluate, in special cele produse de cancerul digestiv, în stările grave, dramatice, postoperatorii cu fibrinoliză şi deshidratări masive, în diabetul insipid, în anemiile pernicioase, în colitele ulceroase, cronice, cu frecvente scaune sanghinolente, etc., iar, mai recent, în sindromul de deficienţă imunitară (SIDA).

      Ca tipologie, pacientul Aceticum acidum este slab, emaciat, foarte palid, friguros, cu edeme, anxios, confuz, iritabil şi neliniştit de problemele care îl domină, cu înclinaţii spre stări depresive.

Simptome dominante:

- stare consumptivă, de marasm, cu edeme în membrele inferioare şi în general în părţile declive, evoluând spre ascită şi anasarcă;
- hemoragie a tuturor orificiilor mucoase: nas, faringe, plămâni, stomac, intestine, uter (Ferr., Mill.) ; face cu uşurinţă epistaxis în urma lovirilor şi traumatismelor la nas;
- eliminări abundente pe toate căile; diaree cronică, urinări frecvente şi masive (urină fără culoare, sau pală), transpiraţie profuză, rece (deşi uneori pielea este caldă şi uscată), sialoree zi şi noapte, vomismente; diareea, îndeosebi, este epuizantă şi, ca şi celelalte acuze, e însoţită de sete de mari cantităţi de lichid, intensă, ardentă, greu de satisfăcut; există totuşi o excepţie: în timpul acceselor de febră pacientul nu are sete;
- stare gravă de debilitate, prostraţie şi enormă epuizare, cu ameţeli, leşinuri, după boli intens debilitante (tifos, tifoidă, tuberculoză, tumori, etc.), precum şi după răniri importante, intervenţii chirurgicale majore, şoc operator ; starea e însoţită de dureri cu caracter arzător şi de colici, accentuate de atingerea corpului;

Alte simptome:

- faţă suferindă, cu ochi încercănaţi şi înfundaţi în orbite, palidă, ciroasă; dureri în articulaţia temporo-mandibulară stângă; epiteliom al buzelor;
- nu poate dormi pe spate, având senzaţia că abdomenul se prăbuşeşte şi produce dispnee (Allen); se simte bine stând pe burtă (Am-c.), mai ales când are dureri ale coloanei vertebrale (mielită); (doarme bine pe spate: Ars.)
- cefalei de tip nevralgic, mai ales în urma abuzului de medicamente;
- respiraţie obosită, cu tuse când inspiră aerul în piept; crup, iritaţie laringee şi traheo-bronşică, uneori expectoraţie abundentă, fetidă;
- fermentaţii gastrice, cu sughiţ, eructaţii, regurgitaţii acide şi gastralgii; stare de rău după băuturi prea reci şi vomismente, provocate de orice fel de alimente, mai ales cele reci, cele prea sărate, untul şi vegetalele (cu excepţia cartofilor); tulburări
hepatice, hemoragii intestinale; cancer gastric;
- menstre abundente, hemoragii post-partum; pirozis, puternice greţuri şi vomismente în timpul sarcinii; anemie a mamelor ce alăptează;
- febră hectică cu sudori profuze, mai ales nocturne, fără sete;
- stupoare şi delir, în formele grave, cu hidrofobie;
- este un bun remediu antidot în şocul anestezic şi în general în urmările inhalării de anestezice precum şi în intoxicaţiile alimentare cu carne şi mezeluri, în arsuri cutanate, înţepături de insecte, veruci, nevi; Kent a tratat cu succes cazuri de
diabet, cu sau fără glicozurie, bizuindu-se pe setea de nestins, marea slăbiciune şi slăbire a pacientului;

Senzaţii deosebite, particularităţi:

- senzaţie de căldură intensă, “aprindere” (năplai), care “inundă” şi se retrage, ca un orgasm (Kent); căldură şi dureri ale rădăcinii limbii, cu sete deosebită;
- durerile de stomac pot fi violente, arzătoare şi sunt urmate de o senzaţie de frig intens al pielii şi de sudoare rece pe frunte (Clarke);

* * *

ACETANILIDUM (Acetan.)

(Antifebrinum)

      Pacientul Acetanilidum este palid, anemic, epuizat, hipotensiv, cu puls neregulat, imperceptibil şi temperatură mai scăzută decât în mod normal, întregul organism funcţionând în declin, aşa cum se întâmplă în intoxicaţiile ce duc la anemie hemolitică şi la colaps, în expunerea cronică din industria anilinei sau după tratamentele alopate prelungite cu acest preparat (amida acetică a anilinei) folosit în migrene şi stări febrile prelungite.

Simptome dominante:

- anemie hemolitică progresivă, cu paloare, cianoza extremităţilor (unghii, urechi, nas), în general a părţilor descoperite, tendinţă la hemoragii renale sau vezicale, astenie, cefalee, somnolenţă comatoasă;
- deprimare cardio-respiratorie, cu insuficienţă cardiacă, tulburări de ritm, îndeosebi bradicardie şi palpitaţii, hipotensiune arterială, colaps, edeme ale gleznelor, respiraţie scurtă dispneică, astm;
- sensibilitate crescută la frig, hipotermie;

Alte simptome:

- degenerescenţă renală;
- tulburări retiniene, reducerea câmpului vizual, midriază, paloarea scleroticii;
- methemoglobinurie, albuminurie, eritroblastoză, eozinofilie;

Senzaţii, particularităţi:

- senzaţia de a avea capul aşa de voluminos, încât de abia ar încăpea in cameră;
- tendinţa de a face cistite hematurice, papiloame vezicale, malignităţi, hipercheratoze verucoase;

* * *

ACONITUM NAPELLUS (Acon.)

      Aconitum este unul dintre cele mai mari remedii ale materiei medicale homeopatice, având câteva caracteristici, în funcţie de manifestările sale clinice dominante, şi anume: un debut brusc, violent, impresionant, în stările acute, cu o nelinişte şi agitaţie dusă uneori la extrem şi cu mare frică de moarte, sau, în formele cronice, o excesivă excitabilitate nervoasă exteriorizată prin crize de un dramatism aparte, pe fond anxios, care înglobează variate frici şi temeri, îngrijorări fulminante, adesea declanşate sau puse în legătură cu urmările unui eveniment nefast (un accident, un cutremur, o boală, un şoc, o spaimă, etc.), amplificate şi întreţinute apoi de stresul cotidian, de diversele întâmplări, de relatări prăpăstioase şi închipuiri sau griji, etc., care fac ca pacientul să intre extrem de uşor în panică din orice, o panică nemiloasă care îi face viaţa nefericită, neregăsind decât cu greu şi nu totdeauna pentru mult timp, liniştea şi tihna pierdută.

      Deşi eficienţa remediului este cunoscută mai mult din rezultatele excelente ce se obţin în afecţiunile acute inflamatorii, ce pot apare la orice organ şi care debutează rapid, zgomotos şi cu mare agitaţie, cauzate de expunerea la intemperii, respectiv la aer rece şi uscat, Aconitum este, în fapt, principalul remediu al anxietăţii şi fricilor cronice şi se pare că va deveni şi mai actual pe măsură ce societatea modernă devine tot mai trepidantă, stresantă şi implicit mai anxiogenă ; nu rareori tablouri clinice de nevroză anxioasă care au apărut în forma lor pregnantă destul de târziu, având însă legătură cu o spaimă sau sperietură din trecut, dar păstrată de ani de zile latent în mintea pacientului, s-au rezolvat cu acest remediu, administrat în diluţii foarte înalte de homeopaţi cu experienţă.

      Ca psihism, este vorba de persoane extrovertite, blânde (simpatetice), cu dorinţă de companie, impresionabile, care se neliniştesc însă uşor de necazurile celor din jur, devenind sperioase şi agitate. Au o dispoziţie care variază uneori de la o oră la alta, cu alternanţe, o anume instabilitate a ideilor care fac dificil efortul de concentrare, precum şi o vădită versatilitate de spirit.

      Tipologic, remediul convine indivizilor cu stenicitate pronunţată, robuşti şi pletorici, la care sensibilitatea la boală, instalarea rapidă şi mai ales acuitatea, dramatismul tabloului clinic, acea degringoladă generală ce se instalează şi stăpâneşte reacţiile şi acuzele unui pacient cu o aparenţă atât de viguroasă, apar de-a dreptul surprinzătoare. Tot surprinzătoare este şi profunzimea efectului, adesea devastator, al stărilor cronice anxioase nu numai asupra psihicului ci asupra economiei întregului organism al pacientului, care terorizat de panici şi frici, părăsit de tăria şi echilibrul său emoţional, nu mai poate compensa deficitele multiple induse de boală, apare anorexia psihică, nu mai asimilează, slăbeşte, şi firesc, îşi amplifică temerile şi devine tot mai sigur că suferinţa sa este fără speranţă de vindecare, apelând disperat la tot mai mulţi medici, dar rămânând cu convingerea sa fermă, dominantă, apărută încă de la declanşarea bolii, că va muri curând. Practica unor medici pledează, în tratarea unora din aceste forme, pentru asocierea Aconitului cu alt remediu, de regulă Arsenicum album.

Simptome dominante:

- indiferent de felul, varietatea, localizarea sau intensitatea simptomelor, ceea ce iese în evidenţă în modul cel mai pregnant la Aconitum este hiperexcitabilitatea nervoasă, exprimată prin modalitatea de apariţie a acestora, acea apariţie invazivă, bruscă şi violentă, ce poate configura rapid un tablou clinic acut, impresionant, în orice aparat sau sistem al organismului (de pneumonie, nevralgie, infarct, şoc, spasm cerebral, etc.); cu toate acestea, tulburările acute ce ţin strict de remediu sunt doar funcţionale, reversibile, fără a exista dovada provocării unor leziuni, iar durata de acţiune este scurtă fără periodicitate;
- teribila tensiune psihică, agitaţie anxioasă şi neastâmpăr, care ţin de aceeaşi caracteristică, pe prin plan fiind frica de moarte, conferă acel dramatism specific tabloului clinic al Aconitului şi sunt însoţite de solicitarea insistentă, neliniştită, de către pacient, a unui sprijin medical imediat, pentru a fi salvat ; acesta e atât de speriat şi deznădăjduit încât prezice şi ora morţii sale iminente; o asemenea frică specială, intensă, poate apare şi la femei în timpul travaliului;
- frici diverse, chinuitoare, care în formele cronice modifică în mod semnificativ
psihismul pacientului, şi-i răvăşesc şi marchează intens viaţa relaţională, uneori pentru multă vreme; varietatea acestor frici este destul de mare, cel mai des fiind vorba de:

- claustrofobie (spaţii închise);
- frica de a sta în mulţime sau într-o cameră aglomerată;
- frica de a traversa strada, mai ales pe aglomeraţie;
- frica de cutremure, deobicei după un cutremur;
- agorafobie (spaţii deschise);
- frica de lift;
- frica de tunele;
- frica de avioane;
- frica de veşti proaste;
- frica de întuneric şi de fantome, mai ales noaptea;
- frica de moarte, mai ales în timpul simptomelor cardiace;
- frica de a se sufoca;
- frica de a fi atins;
- etc.
Este vorba atât de un fond dominat de frici şi angoase, exaltate de diferiţi factori şi împrejurări emoţionale, cât şi de adevărate atacuri de panică, cu episoade repetate, pe faţa pacientului citindu-i-se groaza în timpul crizei, tot cu senzaţia de moarte iminentă, la care se adaogă, obişnuit, palpitaţii puternice sau chiar violente, aprindere a feţei şi sete de aer ; aceste atacuri sunt mai grave seara, spre miezul nopţii, sau imediat după ce a adormit, când persoana se trezeşte înspăimântată, după 30-40 minute de somn, situaţie ce poate apare deseori în urma unui şoc recent, accident, infarct, etc.;

- durerile intolerabile constituie, de regulă, debutul suferinţelor acute, însoţite de psihismul menţionat mai sus şi având variate forme de exprimare: furnicături, înţepături, amorţeli, înţepeniri, junghiuri, colici, etc., apărând îndeosebi după intemperii, cea mai frecventă cauză fiind expunerea la vânt rece şi uscat, pe orice anotimp; Aconitum realizează frecvent tabloul tipic de debut al unei posibile gripe, boli eruptive febrile, unei congestii pulmonare, pneumonii sau pleurite, a unei nevralgii faciale ? frigore, otite acute, artrite reumatice, cistite, amigdalite, etc.;
- orgasmul şi eretismul vascular este a doua faţetă a hiperexcitabilităţii ce caracterizează acest remediu, alături de cel nervos, ceea ce explică apariţia a o serie de simptome frecvente, ca de exemplu:

- faţa roşie cu piele uscată, atunci când pacientul e culcat dar care devine palidă când se ridică în capul oaselor;
- mâini calde, cu roşeaţa zonei palmare şi cu picioare reci;
- abdomen cald, destins;
- cefalee frontală cu senzaţia de cap greu;
- ameţeală când se ridică repede din poziţia culcat;
- congestie cefalică sau acces de hipertensiune arterială;

- extremă hiperacuitate senzorială: miros extrem de sensibil, fotofobie cu dureri la vederea suprafeţelor ce strălucesc (zăpadă, arc voltaic, etc., de aici utilizarea sa în fotoftamiile alpiniştilor şi ale sudorilor), sensibilitate la zgomote sau la sunete muzicale pe care le simte şi în dinţi sau trecând prin membre, gustul fiind chiar pervertit (toate lichidele, cu excepţia apei, par amare);
- febră inflamatorie, cu căldură uscată, apărută brusc şi violent, cu agitaţia caracteristică şi cu frică de moarte, precedată de frigurozitate, pielea arzândă a corpului neiradiind căldura în jur ; febra este însoţită de sete intensă numai pentru apă rece;
- de altfel şi inflamaţiile localizate pe mucoase şi seroase (gură, nas, ochi, urechi, faringe, laringe, arborele respirator, intestine, organe uro-genitale, articulaţii, etc., sunt preponderent uscate, fără secreţii, excreţii sau colecţii lichidiene;

Alte simptome:

- tahicardie cu anxietate, cu puls plin, dur şi destins, însoţită de palpitaţii violente, cu senzaţie de căldură sau arsură, îndeosebi după o frică, spaimă sau o scenă impresionantă;
- angină pectorală sau infarct miocardic acut cu amorţeală a braţului stâng;
- agravarea generală poate apare nu numai pe vreme rece şi uscată, respectiv după expunere la vânt rece şi uscat; dar şi la lumina soarelui şi chiar la căldură, atunci când pacientul devine febril, observându-se şi o exacerbare a simptomelor mentale în aceste condiţii;
- orbire bruscă după spaimă sau şoc;
- faringită sau amigdalită, foarte roşii, cu senzaţie de arsură, după expunere la intemperii;
- gastrite apărute după consumul de băuturi reci când pacientul a fost supraîncălzit;
- dorinţă de peşte;
- aversiune pentru anghinare (artichaut);
- retenţie de urină la nou-născuţi şi la mame, imediat după naştere;
- travaliu dificil la naştere, mai ales când parturienta are senzaţia sigură că va muri;
- crup laringian cu tuse seacă şi sufocantă, fiind principalul remediu pentru stadiile iniţiale ale crupului;
- amenoree la tinerele fete pletorice; suprimarea menstrelor după o spaimă;
- coşmaruri, delir nocturn, vise anxioase, tresăriri în somn şi insomnii agitate;

Senzaţii deosebite,particularităţi:

- impresia că gândurile sale vin din stomac şi că anumite părţi ale corpului sunt anormal de mari;
- are impresia că lucrurile pe care abia le-a făcut, le-a făcut în vis;
- cefalee frontală cu senzaţia de apă fierbinte în interior şi de cap care plesneşte;
- senzaţia că toate lichidele au gust amar cu excepţia apei;

De notat:

- la Aconitum este proverbială remarca homeopaţilor privind încetarea acţiunii sale şi necesitatea recurgerii la un alt remediu, în momentul când, în evoluţia tabloului clinic febril, aflat sub tratament, apar transpiraţia şi secreţiile, fiind indicate în continuare, cel mai adesea, Bryonia sau Belladona ; marele merit al Aconitului va rămâne acela că, făcându-şi efectul său eroic în stadiul grav, de debut, al bolilor respective, totul poate intra în mod ferm, tot aproape brusc, în defervescenţă spre vindecare, evitându-se multe din neplăcerile complicaţiilor ulterioare posibile;
- de asemenea trebuie evitat Aconitul în febrele din preajma şi după apariţia erupţiilor, precum şi administrarea lui în alternanţă cu alte remedii;
- totodată este bine de ştiut că Sulphur-ul este cronicul Aconitului şi că, deci, continuarea tratamentului, cu acesta din urmă, consolidează şi desăvârşeşte rezultatele terapeutice de început ale Aconitului, în bolile acute.

ADDENDA

STUPEFACTIE, ca o betie,intoxicatie: fum de tutun, de la: (Acon.1)
|| Turns suddenly red and falls unconscious. đ Teething child.(C.Hering)

* * *

ACTAEA SPICATA (Act-sp.)

      Actaea spicata este cunoscută mai mult pentru indicaţia sa specifică în tratamentul artritelor reumatice sau gutoase cu localizări în articulaţiile mici, ale mâinii şi degetelor, dar şi în cele ale articulaţiilor gleznelor şi degetelor de la picior. Acestea, spre deosebire de manifestările obişnuite ale reumatismului, produc dureri mari şi tumefacţii care nu sunt legate numai de vreme, frig, aer şi apă rece, în general de intemperii, ci mai ales de efectul sau oboseala produsă de un mic efort şi de cele mai neînsemnate mişcări ale articulaţiilor respective.

      Totuşi, este bine să remarcăm, chiar legat de această indicaţie prioritară, că în practică, în urma repertorizărilor obişnuite, acest remediu este adesea surclasat de alte remedii, având, printre altele, şi ele tropism pe articulaţiile mici, ca de exemplu: Caulophyllum, Sabina, Bryonia, Viola odorata, Sticta pulmonaria, Ruta, etc. Se neglijează, în speţă, profilul patogenetic al Actaeei spicata care este mult mai complex şi a cărui cunoaştere mai detaliată ar putea duce la indicarea ei mai frecventă, în cazurile în care homeopaticitatea sa este pe deplin acoperită de cazul clinic.

      Actaea spicata este recomandată tot atât de bine, nu numai în reumatismul articulaţiilor mici, ci şi într-o serie de manifestări importante, cum sunt: nevralgiile dentare cu dureri extinse la tâmple, nevralgii faciale agravate de mişcarea muşchilor feţei, cefalee presivă în vertex şi frunte, uneori batantă, perforantă sau sfâşietoare, agravată noaptea sau de căldura soarelui, simptome gastrice (cancer), stări de nelinişte în condiţii de solitudine, gută, etc.

      Acest remediu are de asemenea unele importante particularităţi mental-emotive, tipologia sa descriind o persoană, de preferinţă bărbat, la care totul se agravează de oboseală, cu manifestări ce apar aproape subit, inclusiv tumefierile articulare şi durerile, şi care are o părere cam hipertrofiată despre sine, căutând să fie în centrul atenţiei şi admiraţiei celorlalţi, dotat cu o mare putere de atracţie şi de comunicare, îndeosebi în preajma persoanelor de sex opus, amatoare de flirt. Pacientul se simte fericit şi satisfăcut în companiile plăcute, având chiar unele înclinaţii spre distracţii libertine şi abuz amoros. Se sperie însă uşor din orice, îşi face gânduri, se consumă şi intră rapid “în pasă proastă”, totul agravându-se sigur în condiţii de solitudine. Deşi detestă efortul fizic şi mental şi este nevoit să se odihnească mai totdeauna din cauza oboselii, pacientul Actaea spicata, odată rămas singur cu sine, după ce se alungeşte în pat şi începe să macine tot felul de gânduri, devine iritabil şi neliniştit şi simte nevoia de a se ridica din nou şi a se mişca, mai ales noaptea, încercând să facă exerciţii lente de mers prin casă, acestea risipindu-i neastâmpărul respectiv (Mag-m.).

Simptome dominante:

- reumatism la articulaţia pumnului, principala sa preferinţă, în special în dreapta, ca şi Viol-o. (Guai., în stânga), cu tumefiere şi dureri la efort şi la cea mai neînsemnată oboseală;
- durerile pot fi deşirante, tracţionante, sau sub formă de furnicăreli parestezice, fiind menţionate şi senzaţii dureroase cu slăbiciune paralitică a mâinii;
- alte localizări ale durerilor reumatice: antebraţul drept, degetele mâinilor (Caul., Caust.), genunchi şi mai ales glezne şi degetele picioarelor, acestea din urmă umflându-se adesea după mersul pe jos;
- tumefacţia este roşie, dureroasă la cea mai mică atingere şi mişcare, putând apare brusc (de exemplu în sport, la tenis, hokey, etc.); remediul a fost recomandat şi în artropatiile deformante ale articulaţiilor degetelor, ce apar la climax;
- stări de nehotărâre, inconstanţă şi capriciozitate precum şi de nelinişte şi agitaţie, asociate cu reumatism; persoana manifestă în mod reactiv o mare dorinţă de a se apuca de muncă, dar se dovedeşte incapabil de a o duce la bun sfârşit;
- pacientul oboseşte, se epuizează foarte uşor, îndeosebi după ce merge pe jos, sau stând în aer liber ; astfel, în mod neprevăzut, după efort sau după o schimbare a vremii, uneori chiar după ce a mâncat sau a purtat o discuţie, “îl lasă” genunchii şi picioarele şi se simte obosit şi slăbit;
- reumatism asociat cu deranjamente gastrice (foame dar cu dezgust pentru mâncare, greţuri, vomismente acide, crampe, frisoane după ce bea, agravare după carne, sare, fructe, bere, fumat, etc., condiţii întrunite de ex. în cancerul gastric);
- cefalee periodică, agravată în timpul febrei când poate fi însoţită chiar de delir furios, ce apare în special noaptea sau după mers pe jos, în aer liber sau la căldura soarelui ; vertij, vedere slăbită sau întunecare în faţa ochilor, senzaţie de plenitudine, apăsare sau de vid în cap, îndeosebi în vertex şi în frunte, între sprâncene, la aplecarea în faţă;
- dureri reumatice ale feţei; dureri periostice, cauzate de dinţi cariaţi, iradiate spre tâmple;

Alte simptome:

- se sperie, tresare cu uşurinţă, melancolic, plânge uşor, mai ales când e singur;
- frică de moarte, agravată noaptea şi în singurătate;
- transpiraţie fierbinte, în special pe frunte;
- durere punctiformă în limbă; hiper-salivaţie ;
- bătăi şi vibraţii în hipochondru şi regiunea rinichilor;
- înţepături, săgetături, tracţiuni în epigastru; colici abdominale, spasme intestinale;
- cancer gastric, cu durerile caracteristice, deşirante, tracţionante, etc.;
- menstre oprite după răceală, frig sau spaimă;
- calculi renali, urină cu sediment alb;
- urină cu sediment ca praful de cărămidă, în timpul episodului reumatic;
- erupţii mici, acneice, pe pielea capului;
- epistaxis, cu opresiune toracică;

Senzaţii, particularităţi:

- are senzaţia că obiectele par colorate în albastru, sau că vede pete albastre;
- senzaţie de oboseală ce apare subit după ce mănâncă sau după ce vorbeşte;
- senzaţie de clătinare şi ameţeală, când stă în aer liber;
- senzaţie de murmur prelung în urechi, la trezirea din somn, după anxietate;

De notat faptul că, pe când Actaea spicata preferă bărbaţii, sora sa, Actaea racemosa (Cimicifuga), preferă femeile.