Hippocrate

DATE ISTORICE PRIVIND HOMEOPATIA

Hahnemann

În această pagină îşi vor găsi locul o serie de date generale privind istoricul homeopatiei.

În acest sens, prezentăm :

• O excelentă  relatare despre:  

          "Principiul homeopatic în medicină, înainte de Hahnemann"  (selectati titlul)

şi

• O comunicare prezentată la ultima Conferinţă Naţională de Homeopatie din anul 2000

          (care se referă la date trăite din istoria mai recentă a homeopatiei noastre, al cărei

          conţinut îl redăm mai jos )

• Aceiaşi comunicare tradusă în limba franceză :

                             Pages de l’histoire récente de l’Homéopathie roumaine

Dezvoltarea homeopatiei, ca orice proces social, işi are evoluţia ei mai mult sau mai puţin netedă iar diferitele etape ale acestui proces sunt mai degrabă puncte calitative de reper, trepte ale suişului parcurs. Nu putem niciodată să separăm aceste trepte, unele de altele.

Prin urmare, credem în drumul continuu al dezvoltării homeopatiei la noi în ţară, indiferent de meandrele vremurilor prin care a trecut şi trece. Cu diferite ocazii, prilejuite de conferinţele noastre naţionale sau de alte manifestări, ne-am oprit şi am evocat unele frânturi ale etapelor acestei dezvoltări, mândrindu-ne cu trecutul homeopatiei româneşti, ca precursor al prezentului şi viitorului acesteia.

Nu am avut răgazul să ne uităm suficient în jurul nostru, să ne referim în tihnă, cât de cât şi la ceea ce s-a petrecut sub ochii noştri, la ceea ce se vede, mulţumindu-ne cu tumultul lucrului brut, temeinic făcut şi cu fascinaţia clipelor grăbite, în plină acţiune.

Pentru că, stimati colegi, a pomi, prin anii 1980, de la existenţa, lăudabilă de altfel, a câtorva medici, poate vreo 10 -12, ce practicau sau jubilau cu homeopatia - dar cu atât mai merituoşi în opţiunea şi tenacitatea lor şi imperturbabili în faţa vitregiilor de tot felul - şi a ajunge astăzi la sute sau mii de pasionaţi şi printre ei a zeci de distinşi homeopaţi, a ajunge la crearea de centre, fundaţii, cabinete de consultaţii, cursuri de iniţiere şi perfecţionare din ce în ce mai competitive, publicaţii şi manifestări de prestigiu, etc..., credem că toate acestea pledează pentru lucrul bine gândit, bine început şi bine făcut.

Intervenţia mea tardivă, cu unele amănunte legate de drumul străbătut în aceşti din urmă 20 de ani, are totuşi un iz de gust amar, poate reuşesc să-l fac imperceptibil, pentru că aş vrea astăzi să atrag atenţia minunaţilor noştri tineri homeopaţi ai armatei de mâine, că au nu numai drepturi ci şi datorii faţă de elita homeopaţilor autohtoni care au contribuit la netezirea atâtor asperităţi ivite în drumul dezvoltării homeopatiei noastre în această perioadă;  drum pe care ei ii parcurg azi fără hăţişuri.

In România, în anii 1980-81, când s-a structurat şi oficializat strategia mişcării homeopatice de azi, n-au venit străinii sau alte forţe superioare să o facă. Aceştia îşi vedeau de treburile lor mai importante, cum de altfel e şi normal. Nici anumite formaţii filantropice n-au venit, ca la milogi, cum vin astăzi, tot cu treburi importante pentru ei, să ne dea de pomană şi aceasta pentru că o mână de oameni s-au simţit datori şi români în acelaşi timp şi tăcuţi şi încrezători în ziua de mâine şi-au suflecat mânecile şi s-au apucat de treabă în mod benevol. Ani de zile au circulat, dela cursant la cursant, copiile xeroxate ale unei cărţi franţuzeşti de homeopatie, pe care am găsit-o la unul sau altul dintre noi - pentru că, e bine să se ştie, am pomit de la puţinul pe care il aveam iar puţinul acela avea mare preţ pe atunci.

Se întreabă azi mulţi, cum se şi cuvine de fapt, cum de a fost posibil, ca nicăieni în lume, ca imediat după absolvirea primului curs organizat în 1980, să se legalizeze practica homeopatică în România?

Se întreabă azi mulţi, cum se şi cuvine de fapt, cum de a fost posibil ca de soarta bunei pregătiri a medicilor homeopaţi să se ocupe însuşi ministerul de resort, respectiv Ministerul Sănătăţii, ca nicăieri în lume?

In România, la demararea primelor acţiuni organizate oficial în favoarea homeopatiei, a fost trează o conştiinţă! A fost trează acea conştiinţă care a plecat de la ideea fundamentală, că homeopatia este medicină şi ea trebuie să se dezvolte nu aiurea ci în cadrul medicinii, al acţiunilor de sănătate adresate populaţiei.

Acesta a fost, scumpi colegi, v-o spune acum unul care a trait clipa providenţială a zămislirii acestei strategii, acesta a fost argumentul: simplu dar profund şi cu bătaie lungă! Ar putea să-l înveţe de la noi şi alţii, cu respectul cuvenit.

Un coleg, martor şi făptaş şi el o bucată de drum, la această istorie - îmi spunea ieri, alaltăieri, că dece nu facem şi noi ca în ţările democrate? Se referea la dispersarea învăţământului: el să ia o bucată, altul alta, doar suntem liberi…etc.. Eu i-am dat un răspuns pe care nu cred că l-a înţeles corect: dece n-ar face şi unele din ţările respective, unde homeopatia e oficial mai mult sau mai puţin hulită, cum am făcut noi la noi?

După revoluţie, sau ce-a fost, au venit ,,să ne ajute” echipe din difenite ţări, ţinând cursuri de homeopatie pentru care le mulţumim, dar la întoacerea în ţările lor au scris în revistele lor că ei, fiecare la rând, au introdus homeopatia în România. Ca şi când ar fi venit într-o ţară pustie în ceea ce priveşte homeopatia. În străfundul demnităţii mele de cetăţean român, şi al colegilor de echipă, m-am simţit jignit. Să fi fost aşa? Revoluţia, pe noi românii, ne-a gasit cu 10 ani de învăţământ homeopatic oficializat, în avans faţă de toate ţările vecine – iar în ceea ce priveşte calitatea unor făptaşi, n-aş fi dat pe un dr. Bungetzianu sau Chirilă, sau Aurian Blăjeni, pe niciun alt profesor de aiurea, în schimb. Dar n-a fost, cred, numai vina străinilor că n-au văzut; au văzut şi ei ce li s-a arătat de către primii lor însoţitori. În orice caz unii ne-au confundat… dar noroc că au început să-şi revină pe parcurs.

Să nu surprindă pe nimeni că vă spun, dar ar fi cazul să ne mândrim cu ce am realizat, fie şi numai pentru faptul că temelia, asta am făcut noi de fapt, temelia pe care am construit-o a fost şi este rezistentă şi pentru că avem puterea să o dezvoltăm şi îmbunătăţim în continuare. Nu ne opreşte nimeni să o facem mai bună, să reparăm ce am greşit, dar Doamne, să n-o distrugem în mod zănatec, cum se întâmplă cu alte temelii, doar pe considerentul că temeliile acestea sunt româneşti şi n-au poleiala şi parfumul fin al altora...

Să fim înţelepţi. Este singura calitate care este la ea acasa, dacă facem efortul de a deschide bine ochii şi a fost de veacuri aşa, în România. Nu m-am mirat niciodată că un specialist român ajuns în străinătate a arătat valoarea sa pe deplin competitivă şi aş da multiple exemple, chiar şi din homeopatie. Sigur, patetismul meu poate trezi suspiciuni, dar eu o fac pentru că imi pot reproşa faptul că prea am tăcut.

Să o luăm metodic, ca să se ştie exact şi imi cer scuze că vorbesc despre mine. Mi-am dat seama ca numai eu pot să o fac cu năduhul celui de la coamele plugului. Deci o fac obligat de unele nuanţe de impostură pe care le-am sesizat, nu de mult timp. Si, deşi vorbesc despre mine, atrag atenţia de la început şi o spun cu toată convingerea, că marile realizări n-au fost niciodată şi nu pot fi opera unui singur om, dar ideile pot aparţine numai aceluia care le-a emis.

Facem istorie. În 1980, România începuse să aiba serioase probleme economice şi sociale. Acestea s-au răsfrânt şi asupra asistenţei medicale a populaţiei, aflate ca şi azi în răspunderea Ministerului Sănătăţii. Nu mai existau fonduri valutare pentru importul de aparatură şi medicamente sau pentru materiile prime necesare industriei noastre de medicamente. Nemulţumirile şi sesizările venite din rândul populaţiei începuseră să asedieze M. S.. Pe de altă parte, în presă, ca şi acum, marele poet Adrian Păunescu, pentrucă vocea lui se făcea mult mai auzită decât a altora, apăreau îndemnuri la metode noi, inovaţii, înoiri, idei ce erau blocate (ce e drept, unele păreau cam “deochiate”, ca şi acum) - toate acestea îndreptându-se ca nişte acuze tot la adresa M. S.

În aceste conditii s-a întâmplat ceva fenomenal: să fiu întrebat de ministrul de atunci, la incitaţia directorului general al Direcţiei Asistenţei medicale din minister, dr. Radu Ozun, pe un ton destul de acru, cam aşa: “Dumneata ai fost expert la O.M.S., spune-mi şi mie, Domnule, ce sfat ai da unui ministru al Sănătăţii, aflat în situaţia mea. Vin de la CC al PCR, unde am fost criticat foarte aspru, toate relele fiindu-mi atribuite exclusiv mie, ca şi când eu sunt de vină că ţara nu mai are valută ca să importe medicamente.., etc.”

Mă minunez şi astăzi de răspunsul meu prompt, sigur şi mai ales sincer (fusese şi ministrul sincer cu mine, poate fiind olteni amândoi, destăinuindu-mi-se). I-am spus şi redau cât pot mai exact, că nu e motiv de nelinişte faptul că populaţiei îi vor lipsi unele din medicamentele străine; şi aşa fac destul rău şi populatia nu pierde mult fară ele. Am putea învăţa medicii să se apropie mai mult, în situaţia asta, de mijloacele naturale, fitoterapice, balneoclimatice, care ne stau la dispoziţie, inclusiv să se întoarcă şi la formule magistrale simple, înlocuitoare ale tipizatelor, etc. România are o floră de invidiat, nepoluată, iar farmaciştii ar putea încerca să prelucreze şi să diversifice unele preparate în laboratoare de microproducţie. În ceea ce priveşte problema vindecătorilor care pretindeau că au găsit leacuri miraculoase sau a unor medici inovatori care ofereau diverse metode originale de tratament - i-am spus că unul dintre aceştia din urmă, trimis de dânsul la mine, dr.Gr.Osipov-Sineşti, a fost deja ajutat de Centrul de perfecţionare să organizeze cursuri pentru însuşirea metodei sale originale, cu unele rezultate destul de bune. În acest moment, faţa ministrului s-a îmbujorat uşor şi mi-a zis: ai făcut d-ta asta?   Da, odată ce l-aţi trimis să stea de vorbă cu mine şi să-l ajut, eu m-am conformat. Bravo, a exclamat exploziv ministrul! Prinzând curaj, am continuat, spunându-i că aşa ceva mai putem face şi în alte domenii ale medicinii, învăţând medicii să aplice acupunctura, homeopatia ş.a., care nu costă bani şi care se bucură de mari aprecieri în diferitele tări pe care le-am vizitat, unele din aceste discipline terapeutice fiind agreate chiar de ţările din lagărul socialist.  -   Domnule, ştii că e o idee bună? Dar n-avem profesori. După ce i-am spus că eu am învăţat la  O.M.S. cum specialiştii pot deveni profesori, mi-a ordonat: ,,Atunci apucă-te de treabă, dar răspunzi de ceea ce faci; spune-i şi lui Ozun să te ajute”.

Şi  m-am apucat, fără să mai întreb pe nimeni. A nu mai întreba pe nimeni, când ţi se dă un ordin atât de sus, va fi fost poate una din diplomaţiile mele de succes dar şi de necazuri, şi în alte ocazii, ca director al Centrului de perfecţionare al Ministerului Sănătăţii (Dacă vrei să nu faci nimic în administraţia centrală, să te duci la toţi şefii şi să-i tot întrebi ce păreri şi sugestii îţi dau într-o problemă sau alta, cu sau fără orizont. Nu vei ajunge la niciun rezultat şi nici nu te va trage nimeni la răspundere).

Am chemat alături de mine pe cel mai bun colaborator al meu de atunci, dr. Sebastian Nicolau, care avea calitatea, atunci când emiteai o idee, să mai adaoge două-trei, bune, de la el şi să ştiţi că numai aşa se pot face lucruni minunate cu adevăraţii colaboratori. El a căutat, cum se spune, ca din cenuşe, tăciunii care încă mai ardeau, în ce pniveşte homeopatia, pentru că la acupunctură erau mai cunoscuţi, vârfurile le cunoşteam chiar eu (mă refer la ferventul susţinător al acupuncturii, Prof.dr.N.N. Gheorghiu).

Cel mai prestigios aliat al nostru, în acele momente de început, care a şi salutat vestea pe care i-am dat-o, legat de începerea cursurilor de homeopatie şi acupunctură, a fost regretatul Prof dr. Marin Voiculescu, preşedintele U.S.S.M. Aveam mare nevoie, vă daţi seama, de univensitari iar dânsul se vindecase de o suferinţă fără leac alopatic cu ajutorul unui remediu homeopatic, tot un fapt providenţial pentru acţiunea ce avea să înceapă. Domnia sa mi-a recomandat şi pe cine mă pot bizui dintre puţinii medici care participau la un cerc de homeopatie care funcţionase un timp pe linie de U.S.S.M.

Celelalte cadre didactice de vârf, solicitate de Minister să-şi dea cu părerea despre homeopatie (cam aşa era şi este moda, să-ţi dai cu părerea despre un domeniu pe care îl ignorezi sau nu-l cunoşti decât din auzitele surzilor), au fost mai degrabă indiferente, hotărârea venise de sus iar unele nedumeriri le-am putut linişti chiar eu, învăţasem argumentele în timpul misiunilor mele ca expert al O.M.S. şi studiind câteva cărţi de homeopatie.

Trebuie să menţionăm cu recunoştinţă, o superbă excepţie, Acad. Stefan Milcu care ne-a sprijinit enorm după ce am demarat, graţie principalului component al echipei, dr. Gh. Bungetzianu, acceptand să prezideze una dintre cele mai directe pledoarii pentru homeopatie, la nivelul Academiei de Stiinţe Medicale. Ne-a surprins atunci că, printre participanţii invitaţi, un farmacolog de la facultate n-avea nici un fel de sentimente pentru fenomenul infinitesimalităţii granulelor noastre dar nici ştiinţă n-avea. Ar fi meritat o agravare homeopatică la Sulphur, aşa experimental, ca să simtă direct efectele… farmacologice cu care formal se îndeletnicea la catedră, fără să ştie probabil că ele există.

Necazurile prime aveau să vină, dar fără să aibă forţa de a ne clinti din drum, chiar dintre medicii practicanţi ai celor două discipline, homeopatia şi acupunctura. La homeopatie a fost mai greu iar datorită conflictelor ivite, având directă responsabilitate, m-am speriat puţin şi trebuie să recunosc că aceasta a făcut ca să devin eu insumi, mai repede decât m-aş fi gândit, homeopat. Ministrul imi spusese ,,…dar răspunzi”. Daca mă gândesc bine, unele asperităţi au mai apărut şi după aceea dar nu voi vorbi despre ele pentru că n-au fost în măsură să afecteze relaţiile de echipă.

Poate ar trebui să vă mai divulg ceva, e o obligaţie de onoare: prima publicaţie care a salutat şi a sprijinit moral iniţiativa noastră a fost revista lui Adrian Paunescu, Flacăra şi că şi atunci şi mai apoi, ceva din mine îmi spunea că  - ori câte realizări am obţine într-un domeniu - la începuturile lui firave nu trebuie să te grăbeşti cu presa, înainte ca lucrurile să fie bine consolidate, pentru că un lucru bun se făureşte cu cât mai puţini duşmani, iar presa exaltează uneori fără să vrea, duşmăniile, mai mult sau mai puţin “colegiale”. A fost bine aşa deşi acesta este într-un fel şi reproşul pe care mi-l fac şi de care vorbeam la început.

Noi nu am excelat prin popularizări ostentative şi orgolioase; zicând noi mă refer la minunata şi nestemata noastră echipă de lectori, despre care voi vorbi altădată, şi căreia tinerii de azi ar trebui să-i ridice,  dacă s-ar putea, o statuie sfântă în inimile lor, clădită din cel mai pur respect, şi nu ar fi prea mult.

In locul laudelor şi popularizărilor cu orice preţ am preferat să lăsăm homeopatia să-şi făurească singură calea şi soarta, prin rezultatele ei în confruntarea cu boala. De aceea am putut conta pe prieteni siguri, chiar dintre cadrele didactice sau alţi demnitari, care în lupta cu propriile lor suferinţe au apelat la tratamentul homeopatic.

În plus noi am pledat tot timpul pentru medicina totală, cea în care homeopatia, vrei nu vrei, îşi are locul ei, fără să-l ceară nimănui. Pomenesc despre această strategie pentru că ea, sunt convins, ne-a ajutat şi totodată şi răspund unor tineni care, aflând de isprăvile noastre, au fost miraţi că aceste lucruri nu se ştiu şi că ar merita să le afle şi alţii.

Poate că aşa este. Nu e uşor să renunţi la glorie, atât de mică cât e ea, dar noi am făcut-o, am renunţat a ieşi prea în faţă, timp de 20 de ani. Acum am vorbit. De fapt, prin cele spuse de mine, a vorbit chiar istoria mai recentă a homeopatiei româneşti. Noi, cei câţiva, împreună cu dv. cei de astăzi atât de mulţi, am avut doar norocul să o trăim.

Vă mulţumesc pentru atenţie! Atenţia e unul din cele mai sublime şi îndatoritoare daruri din câte cunosc.

Dr.Ioan Teleianu