Hippocrate

DATE ISTORICE PRIVIND HOMEOPATIA

 

Hahnemann

 

 

În această pagină își vor găsi locul o serie de date generale privind istoricul homeopatiei.

 

În acest sens, prezentăm :

 

  • O excelentă  relatare despre:  

          "Principiul homeopatic în medicină, înainte de Hahnemann"  (selectati titlul)

 

și

          (care se referă la date trăite din istoria mai recentă a homeopatiei noastre, al cărei

          conținut îl redăm mai jos )

  • Aceiași comunicare tradusă în limba franceză :

                             Pages de l’histoire récente de l’Homéopathie roumaine

 

 

 

Împlinindu-se peste două decenii de activitate pe tărâmul învățământului homeopatic românesc, invit cititorii să consulte, mai jos, dacă doresc, o comunicare prezentată la ultima Conferință Națională de Homeopatie din anul 2000, care se referă la date trăite din istoria mai recentă a homeopatiei noastre.

 

Este o lucrare scrisă pe ton militant, pentru că unii dintre noi considerăm că nu e de ocară dacă ne referim și la lucruri bune făcute de Români,  în România, văzând atâta slugămicie și orbire la cei care privesc mai mult la Alții.


“Pagini din istoria mai recentă a homeopatiei românești”

Dr.Ioan TELEIANU

(Referat prezentat la Cea de a XVI-a Conferință Națională de Homeopatie

București 6-8 0ctombrie 2000)
 

 

 

 

Dezvoltarea homeopatiei, ca orice proces social, iși are evoluția ei mai mult sau mai puțin netedă iar diferitele etape ale acestui proces sunt mai degrabă puncte calitative de reper, trepte ale suișului parcurs. Nu putem niciodată să separăm aceste trepte, unele de altele.

 

Prin urmare, credem în drumul continuu al dezvoltării homeopatiei la noi în țară, indiferent de meandrele vremurilor prin care a trecut și trece. Cu diferite ocazii, prilejuite de conferințele noastre naționale sau de alte manifestări, ne-am oprit și am evocat unele frânturi ale etapelor acestei dezvoltări, mândrindu-ne cu trecutul homeopatiei românești, ca precursor al prezentului și viitorului acesteia.

 

Nu am avut răgazul să ne uităm suficient în jurul nostru, să ne referim în tihnă, cât de cât și la ceea ce s-a petrecut sub ochii noștri, la ceea ce se vede, mulțumindu-ne cu tumultul lucrului brut, temeinic făcut și cu fascinația clipelor grăbite, în plină acțiune.

 

Pentru că, stimati colegi, a pomi, prin anii 1980, de la existența, lăudabilă de altfel, a câtorva medici, poate vreo 10 -12, ce practicau sau jubilau cu homeopatia - dar cu atât mai merituoși în opțiunea și tenacitatea lor și imperturbabili în fața vitregiilor de tot felul - și a ajunge astăzi la sute sau mii de pasionați și printre ei a zeci de distinși homeopați, a ajunge la crearea de centre, fundații, cabinete de consultații, cursuri de inițiere și perfecționare din ce în ce mai competitive, publicații și manifestări de prestigiu, etc..., credem că toate acestea pledează pentru lucrul bine gândit, bine început și bine făcut.

 

Intervenția mea tardivă, cu unele amănunte legate de drumul străbătut în acești din urmă 20 de ani, are totuși un iz de gust amar, poate reușesc să-l fac imperceptibil, pentru că aș vrea astăzi să atrag atenția minunaților noștri tineri homeopați ai armatei de mâine, că au nu numai drepturi ci și datorii față de elita homeopaților autohtoni care au contribuit la netezirea atâtor asperități ivite în drumul dezvoltării homeopatiei noastre în această perioadă;  drum pe care ei ii parcurg azi fără hățișuri.

 

In România, în anii 1980-81, când s-a structurat și oficializat strategia mișcării homeopatice de azi, n-au venit străinii sau alte forțe superioare să o facă. Aceștia își vedeau de treburile lor mai importante, cum de altfel e și normal. Nici anumite formații filantropice n-au venit, ca la milogi, cum vin astăzi, tot cu treburi importante pentru ei, să ne dea de pomană și aceasta pentru că o mână de oameni s-au simțit datori și români în același timp și tăcuți și încrezători în ziua de mâine și-au suflecat mânecile și s-au apucat de treabă în mod benevol. Ani de zile au circulat, dela cursant la cursant, copiile xeroxate ale unei cărți franțuzești de homeopatie, pe care am găsit-o la unul sau altul dintre noi - pentru că, e bine să se știe, am pomit de la puținul pe care il aveam iar puținul acela avea mare preț pe atunci.

 

Se întreabă azi mulți, cum se și cuvine de fapt, cum de a fost posibil, ca nicăieni în lume, ca imediat după absolvirea primului curs organizat în 1980, să se legalizeze practica homeopatică în România?

 

Se întreabă azi mulți, cum se și cuvine de fapt, cum de a fost posibil ca de soarta bunei pregătiri a medicilor homeopați să se ocupe însuși ministerul de resort, respectiv Ministerul Sănătății, ca nicăieri în lume?

 

In România, la demararea primelor acțiuni organizate oficial în favoarea homeopatiei, a fost trează o conștiință! A fost trează acea conștiință care a plecat de la ideea fundamentală, că homeopatia este medicină și ea trebuie să se dezvolte nu aiurea ci în cadrul medicinii, al acțiunilor de sănătate adresate populației.

 

Acesta a fost, scumpi colegi, v-o spune acum unul care a trait clipa providențială a zămislirii acestei strategii, acesta a fost argumentul: simplu dar profund și cu bătaie lungă! Ar putea să-l învețe de la noi și alții, cu respectul cuvenit.

 

Un coleg, martor și făptaș și el o bucată de drum, la această istorie - îmi spunea ieri, alaltăieri, că dece nu facem și noi ca în țările democrate? Se referea la dispersarea învățământului: el să ia o bucată, altul alta, doar suntem liberi…etc.. Eu i-am dat un răspuns pe care nu cred că l-a înțeles corect: dece n-ar face și unele din țările respective, unde homeopatia e oficial mai mult sau mai puțin hulită, cum am făcut noi la noi?

 

După revoluție, sau ce-a fost, au venit ,,să ne ajute” echipe din difenite țări, ținând cursuri de homeopatie pentru care le mulțumim, dar la întoacerea în țările lor au scris în revistele lor că ei, fiecare la rând, au introdus homeopatia în România. Ca și când ar fi venit într-o țară pustie în ceea ce privește homeopatia. În străfundul demnității mele de cetățean român, și al colegilor de echipă, m-am simțit jignit. Să fi fost așa? Revoluția, pe noi românii, ne-a gasit cu 10 ani de învățământ homeopatic oficializat, în avans față de toate țările vecine – iar în ceea ce privește calitatea unor făptași, n-aș fi dat pe un dr. Bungetzianu sau Chirilă, sau Aurian Blăjeni, pe niciun alt profesor de aiurea, în schimb. Dar n-a fost, cred, numai vina străinilor că n-au văzut; au văzut și ei ce li s-a arătat de către primii lor însoțitori. În orice caz unii ne-au confundat… dar noroc că au început să-și revină pe parcurs.

 

Să nu surprindă pe nimeni că vă spun, dar ar fi cazul să ne mândrim cu ce am realizat, fie și numai pentru faptul că temelia, asta am făcut noi de fapt, temelia pe care am construit-o a fost și este rezistentă și pentru că avem puterea să o dezvoltăm și îmbunătățim în continuare. Nu ne oprește nimeni să o facem mai bună, să reparăm ce am greșit, dar Doamne, să n-o distrugem în mod zănatec, cum se întâmplă cu alte temelii, doar pe considerentul că temeliile acestea sunt românești și n-au poleiala și parfumul fin al altora...

 

Să fim înțelepți. Este singura calitate care este la ea acasa, dacă facem efortul de a deschide bine ochii și a fost de veacuri așa, în România. Nu m-am mirat niciodată că un specialist român ajuns în străinătate a arătat valoarea sa pe deplin competitivă și aș da multiple exemple, chiar și din homeopatie. Sigur, patetismul meu poate trezi suspiciuni, dar eu o fac pentru că imi pot reproșa faptul că prea am tăcut.

 

Să o luăm metodic, ca să se știe exact și imi cer scuze că vorbesc despre mine. Mi-am dat seama ca numai eu pot să o fac cu năduhul celui de la coamele plugului. Deci o fac obligat de unele nuanțe de impostură pe care le-am sesizat, nu de mult timp. Si, deși vorbesc despre mine, atrag atenția de la început și o spun cu toată convingerea, că marile realizări n-au fost niciodată și nu pot fi opera unui singur om, dar ideile pot aparține numai aceluia care le-a emis.

 

Facem istorie. În 1980, România începuse să aiba serioase probleme economice și sociale. Acestea s-au răsfrânt și asupra asistenței medicale a populației, aflate ca și azi în răspunderea Ministerului Sănătății. Nu mai existau fonduri valutare pentru importul de aparatură și medicamente sau pentru materiile prime necesare industriei noastre de medicamente. Nemulțumirile și sesizările venite din rândul populației începuseră să asedieze M. S.. Pe de altă parte, în presă, ca și acum, marele poet Adrian Păunescu, pentrucă vocea lui se făcea mult mai auzită decât a altora, apăreau îndemnuri la metode noi, inovații, înoiri, idei ce erau blocate (ce e drept, unele păreau cam “deochiate”, ca și acum) - toate acestea îndreptându-se ca niște acuze tot la adresa M. S.

 

În aceste conditii s-a întâmplat ceva fenomenal: să fiu întrebat de ministrul de atunci, la incitația directorului general al Direcției Asistenței medicale din minister, dr. Radu Ozun, pe un ton destul de acru, cam așa: “Dumneata ai fost expert la O.M.S., spune-mi și mie, Domnule, ce sfat ai da unui ministru al Sănătății, aflat în situația mea. Vin de la CC al PCR, unde am fost criticat foarte aspru, toate relele fiindu-mi atribuite exclusiv mie, ca și când eu sunt de vină că țara nu mai are valută ca să importe medicamente.., etc.”

Mă minunez și astăzi de răspunsul meu prompt, sigur și mai ales sincer (fusese și ministrul sincer cu mine, poate fiind olteni amândoi, destăinuindu-mi-se). I-am spus și redau cât pot mai exact, că nu e motiv de neliniște faptul că populației îi vor lipsi unele din medicamentele străine; și așa fac destul rău și populatia nu pierde mult fară ele. Am putea învăța medicii să se apropie mai mult, în situația asta, de mijloacele naturale, fitoterapice, balneoclimatice, care ne stau la dispoziție, inclusiv să se întoarcă și la formule magistrale simple, înlocuitoare ale tipizatelor, etc. România are o floră de invidiat, nepoluată, iar farmaciștii ar putea încerca să prelucreze și să diversifice unele preparate în laboratoare de microproducție. În ceea ce privește problema vindecătorilor care pretindeau că au găsit leacuri miraculoase sau a unor medici inovatori care ofereau diverse metode originale de tratament - i-am spus că unul dintre aceștia din urmă, trimis de dânsul la mine, dr.Gr.Osipov-Sinești, a fost deja ajutat de Centrul de perfecționare să organizeze cursuri pentru însușirea metodei sale originale, cu unele rezultate destul de bune. În acest moment, fața ministrului s-a îmbujorat ușor și mi-a zis: ai făcut d-ta asta?   Da, odată ce l-ați trimis să stea de vorbă cu mine și să-l ajut, eu m-am conformat. Bravo, a exclamat exploziv ministrul! Prinzând curaj, am continuat, spunându-i că așa ceva mai putem face și în alte domenii ale medicinii, învățând medicii să aplice acupunctura, homeopatia ș.a., care nu costă bani și care se bucură de mari aprecieri în diferitele tări pe care le-am vizitat, unele din aceste discipline terapeutice fiind agreate chiar de țările din lagărul socialist.  -   Domnule, știi că e o idee bună? Dar n-avem profesori. După ce i-am spus că eu am învățat la  O.M.S. cum specialiștii pot deveni profesori, mi-a ordonat: ,,Atunci apucă-te de treabă, dar răspunzi de ceea ce faci; spune-i și lui Ozun să te ajute”.

 

Și  m-am apucat, fără să mai întreb pe nimeni. A nu mai întreba pe nimeni, când ți se dă un ordin atât de sus, va fi fost poate una din diplomațiile mele de succes dar și de necazuri, și în alte ocazii, ca director al Centrului de perfecționare al Ministerului Sănătății (Dacă vrei să nu faci nimic în administrația centrală, să te duci la toți șefii și să-i tot întrebi ce păreri și sugestii îți dau într-o problemă sau alta, cu sau fără orizont. Nu vei ajunge la niciun rezultat și nici nu te va trage nimeni la răspundere).

 

Am chemat alături de mine pe cel mai bun colaborator al meu de atunci, dr. Sebastian Nicolau, care avea calitatea, atunci când emiteai o idee, să mai adaoge două-trei, bune, de la el și să știți că numai așa se pot face lucruni minunate cu adevărații colaboratori. El a căutat, cum se spune, ca din cenușe, tăciunii care încă mai ardeau, în ce pnivește homeopatia, pentru că la acupunctură erau mai cunoscuți, vârfurile le cunoșteam chiar eu (mă refer la ferventul susținător al acupuncturii, Prof.dr.N.N. Gheorghiu).

 

Cel mai prestigios aliat al nostru, în acele momente de început, care a și salutat vestea pe care i-am dat-o, legat de începerea cursurilor de homeopatie și acupunctură, a fost regretatul Prof dr. Marin Voiculescu, președintele U.S.S.M. Aveam mare nevoie, vă dați seama, de univensitari iar dânsul se vindecase de o suferință fără leac alopatic cu ajutorul unui remediu homeopatic, tot un fapt providențial pentru acțiunea ce avea să înceapă. Domnia sa mi-a recomandat și pe cine mă pot bizui dintre puținii medici care participau la un cerc de homeopatie care funcționase un timp pe linie de U.S.S.M.

 

Celelalte cadre didactice de vârf, solicitate de Minister să-și dea cu părerea despre homeopatie (cam așa era și este moda, să-ți dai cu părerea despre un domeniu pe care îl ignorezi sau nu-l cunoști decât din auzitele surzilor), au fost mai degrabă indiferente, hotărârea venise de sus iar unele nedumeriri le-am putut liniști chiar eu, învățasem argumentele în timpul misiunilor mele ca expert al O.M.S. și studiind câteva cărți de homeopatie.

 

Trebuie să menționăm cu recunoștință, o superbă excepție, Acad. Stefan Milcu care ne-a sprijinit enorm după ce am demarat, grație principalului component al echipei, dr. Gh. Bungetzianu, acceptand să prezideze una dintre cele mai directe pledoarii pentru homeopatie, la nivelul Academiei de Stiințe Medicale. Ne-a surprins atunci că, printre participanții invitați, un farmacolog de la facultate n-avea nici un fel de sentimente pentru fenomenul infinitesimalității granulelor noastre dar nici știință n-avea. Ar fi meritat o agravare homeopatică la Sulphur, așa experimental, ca să simtă direct efectele… farmacologice cu care formal se îndeletnicea la catedră, fără să știe probabil că ele există.

 

Necazurile prime aveau să vină, dar fără să aibă forța de a ne clinti din drum, chiar dintre medicii practicanți ai celor două discipline, homeopatia și acupunctura. La homeopatie a fost mai greu iar datorită conflictelor ivite, având directă responsabilitate, m-am speriat puțin și trebuie să recunosc că aceasta a făcut ca să devin eu insumi, mai repede decât m-aș fi gândit, homeopat. Ministrul imi spusese ,,…dar răspunzi”. Daca mă gândesc bine, unele asperități au mai apărut și după aceea dar nu voi vorbi despre ele pentru că n-au fost în măsură să afecteze relațiile de echipă.

 

Poate ar trebui să vă mai divulg ceva, e o obligație de onoare: prima publicație care a salutat și a sprijinit moral inițiativa noastră a fost revista lui Adrian Paunescu, Flacăra și că și atunci și mai apoi, ceva din mine îmi spunea că  - ori câte realizări am obține într-un domeniu - la începuturile lui firave nu trebuie să te grăbești cu presa, înainte ca lucrurile să fie bine consolidate, pentru că un lucru bun se făurește cu cât mai puțini dușmani, iar presa exaltează uneori fără să vrea, dușmăniile, mai mult sau mai puțin “colegiale”. A fost bine așa deși acesta este într-un fel și reproșul pe care mi-l fac și de care vorbeam la început.

 

Noi nu am excelat prin popularizări ostentative și orgolioase; zicând noi mă refer la minunata și nestemata noastră echipă de lectori, despre care voi vorbi altădată, și căreia tinerii de azi ar trebui să-i ridice,  dacă s-ar putea, o statuie sfântă în inimile lor, clădită din cel mai pur respect, și nu ar fi prea mult.

 

In locul laudelor și popularizărilor cu orice preț am preferat să lăsăm homeopatia să-și făurească singură calea și soarta, prin rezultatele ei în confruntarea cu boala. De aceea am putut conta pe prieteni siguri, chiar dintre cadrele didactice sau alți demnitari, care în lupta cu propriile lor suferințe au apelat la tratamentul homeopatic.

 

În plus noi am pledat tot timpul pentru medicina totală, cea în care homeopatia, vrei nu vrei, își are locul ei, fără să-l ceară nimănui. Pomenesc despre această strategie pentru că ea, sunt convins, ne-a ajutat și totodată și răspund unor tineni care, aflând de isprăvile noastre, au fost mirați că aceste lucruri nu se știu și că ar merita să le afle și alții.

 

Poate că așa este. Nu e ușor să renunți la glorie, atât de mică cât e ea, dar noi am făcut-o, am renunțat a ieși prea în față, timp de 20 de ani. Acum am vorbit. De fapt, prin cele spuse de mine, a vorbit chiar istoria mai recentă a homeopatiei românești. Noi, cei câțiva, împreună cu dv. cei de astăzi atât de mulți, am avut doar norocul să o trăim.

 

Vă mulțumesc pentru atenție! Atenția e unul din cele mai sublime și îndatoritoare daruri din câte cunosc.

 

Dr.Ioan Teleianu