O NOUĂ CARTE

PE LINIA LUCRĂRILOR DE PRESTIGIU

APĂRUTE ÎN ULTIMUL TIMP ÎN LIMBA ROMÂNĂ

ÎN DOMENIUL HOMEOPATIEI

Dr. Ioan Teleianu

"Repertoriu al Materiei Medicale Homeopatice

KENTPLUS"

( 1660 pagini)

Editura Proxima 2005

   Cuvânt înainte

    Apariţia unui repertoriu homeopatic în limba română, pornind iniţial de la  imensa lucrare „Repertory of the Homoeopathic Materia Medica”, de dr. J.T.Kent, cea care a revoluţionat lumea homeopatică de ieri şi azi, poate fi considerată şi ca o performanţă autohtonă şi ca un fel de sacrilegiu în faţa celorlalte repertorii de circulaţie curentă, din limba engleză.

   Performanţă, pentru că medicii homeopaţi, mai puţin sau la început deloc cunoscători ai limbii engleze, vor găsi mai uşor variantele în limba română a simptomelor patogenetice de care au nevoie pentru aprecierea lor cât mai nuanţată şi corectă, în vederea găsirii remediului indicat - sacrilegiu, întrucâtva, pentru că ar putea gândi că pot ocoli lucrarea originală din limba engleză, lucrare care, în homeopatie, stabileşte un fel de uniune de comunicare nemijlocită între homeopaţii din toată lumea. Un medic homeopat care se respectă va găsi oportun să poată recurge oricând la ambele.

   De altfel, geneza acestei ediţii a pornit din necesitatea de a-mi creia un exemplar de uz personal, cu traducerea unor expresii mai puţin la îndemână pentru un slab cunoscător al limbii engleze cum eram.

   Aşa se face că, de ex. un coleg, un elev de-al meu, un prieten, deseori un pacient, nepoţii mei, etc., mai buni cunoscători ai limbii engleze, mi-au fost mai mult sau mai puţin profesori în decursul timpului şi fiecare, rând pe rând, m-a ajutat să adun în limba română, cu meticulozitate, exprimările în limba engleză din lucrările consacrate, până în momentul când am simţit că nu mai am nevoie de nicio traducere în practica mea curentă. Sunt mulţi cei care m-au ajutat şi se cuvine să le mulţumesc cu recunoştinţă pentru aportul lor lingvistic.

   În fapt, munca de ani de zile se împlinise, ea devenise mai puţin actuală pentru mine, limitându-se în continuare la completări  din alte repertorii sau din alte publicaţii de profil, cu experimente de remedii noi, etc. De aceea, unele capitole prezente depăşesc cu mult dimensiunile capitolelor din repertoriul Kent, apropiindu-se de marile repertorii care circulă  astăzi în lumea homeopatică. De aici denumirea simbolică de KentPlus, atât  pentru că în forma prezentă are un număr dublu de rubrici dar şi pentru că nu trebue să abandonăm denumirea-emblemă de la care a pornit acest instrument-simbol, atât de necesar în practica homeopatică a oricărui medic.

   S-a întâmplat totuşi ceva care m-a remobilizat şi decis să purced la o eventuală tipărire a acestei lucrări şi anume insistenţa şi necesitatea medicilor de  la cursurile de homeopatie, de a înţelege mai bine şi a primi un sprijin cert, mai ales la începutul studiului homeopatiei, aşa cum mi se întâmplase şi mie la debut. În plus, aveam de mai multă vreme o nelinişte pornită de la gândul că poate lipsa unor astfel de lucrări a putut face ca multe serii de medici care au efectuat cursurile cu mare entuziasm, să se piardă pe parcurs în practicarea homeopatiei, într-un procent surprinzător, curând după absolvirea acestor cursuri atât de promiţătoare.Un mare rol, decisiv de această dată, l-a jucat încurajarea colegială a câtorva colaboratori şi colegi din conducerea Societăţii Române de Homeopatie, care cunoşteau ceea ce realizasem între timp şi care m-au convins să las la o parte unele reticenţe de ordin personal.

   Acesta este istoricul scurt al construcţiei acestei lucrări care, prin dimensiune şi intenţie a depăşit totuşi chiar şi propriile mele aşteptări. Desigur mă refer şi la caracterul angajant care ne obligă să perfectăm ceea ce am început, să aducem corecţiile utile şi să dezvoltăm ceea ce trebue dezvoltat, în speranţa că ar putea deveni cu adevărat o lucrare românească de valoare perenă.

   Dacă a existat totuşi ceva care a dinamizat şi împins incredibil intenţiile de la început, acest ceva a fost marele meu interes pentru folosirea informaticii în homeopatie şi fascinantele mele clipe de lucru cu computerul, cele care mi-au lungit nopţile de studiu uneori dincolo de orice limite imaginabile la vârsta mea şi mi-au apropiat prieteni plini de înţelegere şi îngăduinţă din acest domeniu. În plus, pentru cine mă cunoaşte, aici nu mai pot  ascunde nimic, a contat, ca întotdeauna, dragostea pentru homeopatie şi pentru ceea ce faci şi bineînţeles grija, totdeauna ne-destulă, ca ceea ce faci să  faci cât mai bine.

   Familia mea şi colaboratorii apropiaţi sunt cei care sunt sigur că au înţeles oboselile şi satisfacţiile, devenite comune şi lor le mulţumesc.

Dr. Ioan Teleianu

Septembrie 2004

   Notă explicativă

   Această carte se adresează medicilor homeopaţi, celor care învaţă să profeseze această disciplină terapeutică a medicinii iar drumul acesta, al devenirii în homeopatie  - scriam cândva în prefaţa unei lucrări - este extrem de sinuos, pentru că medicul care se decide să înveţe homeopatie trăieşte câteva mari emoţii sau sentimente care-l fac să se confrunte, mai mult sau mai puţin zguduitor, în primul rând cu sine-însuşi. Ele apar ca nişte momente acute, decisive, ale poate temporarei sau definitivei sale adeziuni „la metodă”.

   Mai întâi, la auzirea sau citirea primelor noţiuni de homeopatie, îşi confruntă propriile sale „iţe” ale pregătirii şi practicii deja acumulate, într-o profesiune atât de complexă şi tensionată cum este medicina secolului nostru (iţe împănate sau împăunate cu tot atâtea teorii câte fire cuprind aparatele şi sistemele acestui „tot” care este organismul viu) -  cu iţele unei concepţii ce pare extrem de simplistă, la prima vedere, cea pe care se bizuie medicina homeopatică.

   Este vorba în fond de înţelegerea principiului similitudinii dintre efectele difazice ale uneia şi aceleiaşi substanţe care, în anumite condiţii, poate face „rău” omului sănătos, după cum, tot ea, şi tot în anumite condiţii, poate vindeca un „rău similar” al organismului bolnav. Totul în viziune holistică. Acesta este de fapt fondul problemei. Cine are putere de înţelegere sau răgazul să şi-o pună în funcţiune fără mari ezitări nu mai are nicio reticenţă.

   Pentru medic, primul sentiment al confruntării cu homeopatia este mai degrabă unul de neîncredere, ca un fel de coborâre de pe altarul ştiinţei de până acum, pe un câmp mai plat al unei posibile speculaţii ignorante sau al acceptării unui tip de empirism în care ştim că unii au aruncat cu anatemă pe vecie, şi au făcut-o din aşa zisul respect pentru „adevărata” ştiinţă. Desigur, cu puţină răbdare, medicul „credul”, care se pune pe treabă, constată repede contrariul şi anume că la baza adevărului homeopatic stă cea mai minuţioasă investigare şi verificare ştiinţifică din medicină. Da, aţi citit bine tot edificiul doctrinei homeopatice se sprijină pe experimente ştiinţifice irefutabile, nu pe iluzii. Repertoriile homeopatice, construite atât de minuţios, precum puteţi vedea răsfoind această carte, stau mărturie în faţa acestui adevăr adesea neştiut chiar de mulţi colegi medici.

   În fapt, un repertoriu homeopatic cuprinde, pe capitole, o serie de simptome, în dreptul cărora sunt scrise prescurtat denumirile substanţelor care au putut induce simptomul respectiv, în urma unor experimente (provinguri) precum şi a obsevaţiilor toxicologice şi clinice, substanţe devenite apoi remedii tămăduitoare ale aceloraşi tulburări pe care le pot produce omului sănătos.

   Cunoaşterea exactă a totalităţii simptomelor unui pacient, se ştie, este piatra unghiulară a doctrinei homeopatice, de la care porneşte drumul cunoaşterii modalităţilor de vindecare a organismului bolnav. Pentru că în homeopatie, simptomele bine-analizate ne ajută să precizăm şi să folosim acel remediu care „ştie” cu precizie traseul vindecării homeopatice, parcurs deja de el în experimente, dar greu de explicat încă din punct de vedere strict fiziopatologic. Multă lume spune că nu ştie ce este fericirea dar recunoaşte că drumul, traseul spre fericire, e perceptibil şi minunat. În homeopatie trebuie să acceptăm  tot ceea ce realitatea,  aşa cum poate fi ea percepută pe moment, ne permite  să cunoaştem şi ne mulţumim cu atât mai mult cu cât cunoştinţele acumulate sunt confirmate de practică.

   A doua posibilă confruntare, ca să-i zicem aşa, este legată - de acum - de primele vindecări sau constatări ale efectului produs de remediul homeopatic, în lupta sa cu boala. Aici nu mai sunt vorbe, (cum spun unii, că ar fi „apă de ploaie”), sunt fapte. Ele se văd şi bine înţeles, conving. De cele mai multe ori, la început, chiar stupefiază. Adesea în homeopatie, în faţa unei vindecări nesperate, mai ales dacă este şi vorba de o boală implacabilă, primul stupefiat este medicul nu bolnavul. Este momentul adevărului pur, care, Doamne, trebuie să ne bucure, nu să ne stupefieze !

   Hotarul acesta, trecut cu bine, este esenţial. De aici încolo începe studiul atent, pasionat, al medicinii homeopatice, din acel sentiment devenit convingere. Drumul acestui studiu, direcţionat de rezultate certe, este ascendent. Medicul îşi procură cărţi, participă la cursuri, la consultaţii, citeşte literatură suplimentară în această specialitate, clădeşte, clădeşte...

   Nu-i mai pasă de ce zic colegii sau prietenii care pizmuiesc homeopatia. În schimb el este tot mai tulburat de asemănările clinice dintre remedii, de descrierile exhaustive, predominent analitice, ale multitudinilor de simptome, pe care le găseşte în cărţile de Materia medica. Apare o nebuloasă, o lume a cunoştinţelor aglomerate oarecum haotic. Efectiv, impasul care apare în lungul drum al acestui studiu, cu alt specific decât al celor învăţate la facultate, este de ordin sintetic, integrativ.

   Repertoriul de simptome este acela care devine instrumentul absolut necesar pentru rezolvarea celor mai complicate cazuri şi situaţii dar şi aici, ca şi în alte profesiuni, trebue să ştii să lucrezi cu acest instrument.

Cum spuneam, repertoriul este un fel de materia medica inversată, adică nu porneşte de la descrierea simptomelor unui acelaş remediu ci de la remediile care au putut induce un acelaşi simptom în provinguri.

   Nu ne vom referi la problema esenţială a alegerii, din noianul simptomelor furnizate de pacient, a acelora care au valoare discriminativă în investigaţia semiologică homeopatică şi care urmează a fi analizate cu ajutorul unui repertoriu. Asta se studiază cu minuţiozitate la cursurile de homeopatie şi se consolidează odată cu practica homeopatică. Este de altfel lucrul principal care cere ştiinţă şi care nu poate fi perceput în profunzime fără studii de specialitate.

   Vom da mai degrabă câteva explicaţii generale privind modul de lucru cu acest instrument de analiză şi sinteză, probabil bine cunoscute deja de mulţi dintre cititori.

   Mai întâi este bine să se înţeleagă felul cum sunt scrise diferitele simptome, cu derivaţiile lor arborescente, cele care modalizează şi nuanţează semnificaţia lor exactă, aşa cum se cere în urma unei consultaţii homeopatice.

   S-a păstrat întru totul topica prezentării structurii capitolelor, în sensul că fiecare rubrică principală începe cu orarul simptomelor, apoi cu dezvoltarea acestora în general, trecându-se apoi la extinderea şi la formele specifice de manifestare (valabil mai ales la prezentarea varietăţilor de dureri) şi în final la localizările anatomice. Deci nu este vorba de o prezentare strict alfabetică decât în cadrul acestor grupări generale.

   Pentru uşurarea parcurgerii simptomelor, împărţite pe nu mai puţin de 7  câmpuri arborescente, pe un spaţiu grafic de regulă redus ca dimensiune ca în orice repertoriu, s-a recurs la simboluri grafice diferite (săgeţi) menite să păstreze ordinea logică a segmentelor respective.

   Se observă, pentru cei neobisnuiti cu acest lucru, că simptomele sunt prezentate în aşa fel incît necesită uneori, citirea lor, în sensul invers al secvenţelor respective. O durere de cap care are caracter arzător si apare în special noaptea încât trezeşte bolnavul, o vom găsi scrisă cam astfel, la capitolul „Cap”  „Cefalee arzătoare noaptea, care trezeşte pacientul”.

   Este nevoie de câteva exerciţii pentru însuşirea rapidă a acestui traseu al citirii şi gândirii fiecărui simptom. De altfel, dacă ar fi să ne referim la necesitatea alegerii precise a simptomului care să exprime cât mai exact felul cum îl simte bolnavul, vom spune că repertoriul cuprinde, la simptomul general „Cefalee” nu mai puţin de 4.200 rubrici directe. Din acestea, medicul trebue să aleagă judicios varianta specifică suferinţei fiecărui bolnav în parte. Iar durerea de cap propriu zisă,  are de ex. peste o sută de nuanţe diferite, după felul cum poate fi descrisă de bolnavi. Este o muncă imensă să alegi nuanţa proprie fiecărui caz în parte, dar care merită efortul.

   În al doilea rând trebue menţionat că lista remediilor, la unele capitole sau simptome, a fost completată cu remediile mai noi care au apărut între timp, ca şi cu modul de scriere a acestora,  care respectă gradaţiile acceptate şi de celelalte repertorii.

   Astfel

Remediile de rangul 1 sunt scrise cu minuscule. De ex.   acon.,  bry., puls., etc.

Remediile de rangul 2 sunt scrise tot cu minuscule dar incep cu majusculă. De ex.   Acon., Bry., Puls., etc.

Remediile de rangul 3 sunt scrise integral cu majuscule, astfel  ACON., BRY., PULS., etc..

   Am notat, la multe simptome, şi remediile de rangul 4, acceptate de majoritatea autorilor contemporani, notându-le  cu majuscule şi cifra 4, astfel Acon.4, Bry.4, Puls.4 - modalitate mai convenabilă decât cea cu majuscule subliniate (din motive de securitate legate de formatarea automată a textului repertoriului, în timpul tipăririi).

   În această privinţă, a prescurtării remediilor, am adoptat abrevierile mai noi, logice, care ţin cont de existenţa mai multor remedii din aceiaşi familie, mai ales în cazul celor de sursă vegetală şi minerală. Unele din aceste prescurtări se deosebesc puţin de cele adoptate de Kent, dar nu ridică nicio dificultate în folosirea corectă a repertoriului. De ex. la remediile minerale, terminaţia „-m” (ex. Arg-m ) a fost preferată pentru varietatea muriatică a metalului respectiv şi „-met” (ex. Arg-met ) pentru cea metalică, propriu zisă. De asemenea terminaţia „-act” pentru forma acetică şi „-ar” pentru forma arsenicală a substanţei-remediu. Folosirea prescurtării Borx, pentru Borax, este mai adecvată decât cea de Bor, care a apărut ulterior cu compuşii săi proprii.

   Acestă regulă convine tuturor situaţiilor comune. De altfel, în tabelul cu denumirea remediilor şi cu prescurtările acestora, se pot vedea unde există astfel de diferenţe.

   Din economie de spaţiu ( peste 50 de pagini în plus) nu am putut prezenta integral şi nomenclatura la zi a tuturor remediilor folosite în homeopatie, deşi multe sunt menţionate în capitolele acestei lucrări, această listă putând fi consultată în alte repertorii de circulaţie. Iureşul apariţiei de remedii noi este şi aşa extrem de mare iar folosirea lor nu pare atât de stringentă în practică.

   În schimb, denumirea capitolelor a rămas neschimbată, ca şi ordinea lor generală, faţă de cele din Repertoriul Kent. Am plasat mai în faţă capitolul „Generalităţi”

   O menţiune specială trebue făcută pentru traducerea cuvântului „Mind”, cel care se referă la simptomele psiho-mentale, capitol în general acceptat în mod curent de homeopaţi sub denumirea de „Psihism”.

   Acesta este capitolul al cărui conţinut, neînţeles de unii, a dus la confuzii privind aria de întindere a vindecării homeopatice şi a putut creia aberaţii de gândire metafizică care nu apartin homeopatiei. Este vorba, printre altele, de cei care iau de ex. iluziile şi halucinaţiile - binecunoscute în patologia psihiatrică -  drept  stări normale ale transcendenţei în tot felul de infinituri mai mult sau mai puţin iluzorii.

   Noi, in homeopatie, tratăm astfel de cazuri ca manifestări patologice certe şi  de aceea am încercat să dezvolt cât mai în amănunt această simptomatologie, obiectivată de cele mai  noi date ale provingurilor existente.

   De asemenea, capitolul „Chill”, tradus de noi prin „Răceală-Frison” credem că exprimă mai bine conţinutul patologiilor respective, ca şi capitolul „Febră-Căldură febrilă” în loc de „Febră”. O altă remarcă se referă la faptul că am creiat un capitol separat pentru Vise, desprins din capitolul Somn.

   Am adăugat în acest repertoriu şi două capitole originale, de sinteză repertorială (Sexualitate şi Menopauză), extrem de utile în practică.

**  **  **

   În încheiere, deşi pare fabulos, cunoaşterea prealabilă a structurii şi conţinutului unui repertoriu devine o necesitate stringentă, singura care ajută medicul în practica sa terapeutică. Acest lucru devine şi mai important când este vorba de folosirea unui repertoriu în altă limbă decât cea engleză, îndeosebi pentru cei deja obişnuiţi cu o astfel de lucrare.

   De aceea am plecat de la premiza că o lucrare repertorială în limba română trebue să facă mai accesibilă înţelegerea, în spiritul limbajului autohton, a unor acuze în caz de boală, cele care trebuie să direcţioneze corect drumul către remediu în homeopatie. Din practică ştim că nuanţele de exprimare a suferinţelor pacienţilor au o coloratură profund individuală, legată direct de lingvistica şi semantica fiecărui popor.

   Acest deziderat nu poate  fi realizat de o simpla traducere, strict literală, a unui repertoriu sau altuia. Rubricile de simptome, care ne sugerează similitudinea posibilă dintre anumite senzaţii cu cele traduse mecanic după dicţionar (deşi pentru anumite denumiri de simptome am fost nevoit să adnotez şi cuvintele sinonime sau înrudite), ne trimit adesea la remedii diferite, semn că percepţia noastră lineară nu corespunde lingvistic cu exprimarea de nuanţă a repertoriului de limbă străină. În limba română, de ex. cuvântul “vrăjmaş” nu are absolut aceiaşi nuanţă, încât să poată fi înlocuit acceptabil cu cel de “duşman”, cum poate suntem tentaţi să o facem, la unele rubrici din engleză. După  cum în limba noastră expresia “supărat” nu este echivalentă cu cea de “necăjit”.

   De aceea un astfel de repertoriu nu putea fi doar tradus, adică pur şi simplu tradus, de ici şi de colo,  ci a fost nevoie de  un fel de adecvare a lui din punct de vedere medical şi lingvistic, la felul şi pe cât posibil, la nuanţa de exprimare a suferinţelor unui bolnav autohton, cum menţionam mai sus, care vine şi se prezintă în felul său la o consultaţie homeopatică. Pentru aceasta, s-au reformulat unele simptome şi au fost aduse adăogiri, recurgându-se de nenumărate ori la sursele clasice, de origine, ale provingurilor, pentru a percepe cât mai corect sensul original exprimat de subiecţi, acolo unde textul englez era prea lapidar şi insuficient de clar la traducere.

   Cu alte cuvinte este vorba de un repertoriu întrucâtva renăscut în altă limbă şi trebue adăogat că munca aceasta continuă şi astăzi. Este motivul care a cerut circa opt ani de lucru cu acest repertoriu, după ce ajunsese deja  într-o primă formă, pentru că avea nevoie de o  trudă efectiv creativă, imensă ca grijă pentru acurateţea ei, iar uneori chiar descurajantă şi care se cere mult perfectată în continuare. De aceea, în cazul strecurării unor imperfecţiuni, omisiuni sau greşeli, corecţiile şi sugestiile colegilor vor fi binevenite, ca şi înţelegerea şi îngăduinţa lor îndatoritoare pentru prima lucrare de proporţii, de acest gen, apărută până acum în limba română.

Dr. Ioan Teleianu

Relaţii privind procurarea Repertoriului

----------------------------------------------------------------------------------------------------------

RECENZIE

de Dr.doc. Gh. Bungetzianu 

KENT PLUS

Repertoriu al Materiei Medicale Homeopatice,

de Dr. Ioan Teleianu

   Orice Repertoriu Homeopatic este rezultatul unei munci asidue de ani de zile. Când un asemenea Repertoriu ajunge la utilizator în limba lui maternă este o mare bucurie.

   În sfarşit mult aşteptatul Repertoriu în limba română a apărut prîn grija şi strădania doctorului Ioan Teleianu, preşedintele în exerciţiu al Societăţii Române de Homeopatie şi animatorul cursurilor pentru obţinerea Competenţei în Homeopatie.

   Realizarea tehnică a fost asigurată de Editura Proxima. cu o grafică plăcută şi cu rezolvarea fericită a unei legături solide, care la cărţile foarte groase reprezintă o problemă.

   Cartea se răsfoieşte cu plăcere. Regăsim structura şi arhitectura familiară din Repertoriile clasice. Dr Teleianu a făcut cateva modificări care aduc un plus de comoditate utilizatorului: capitolul Stare generată a fost plasat mai la început, după capitolul Simptome Psiho-mentale, aşezând astfel acest capitol la nivelul importanţei sale relative. Urmează Organele de Simţ, de la nivelul capului, apoi Gâtul (legătura dintre Cap şi Trunchi). Restul capitolelor urmează cunoscuta împărţire anatomică din Repertoriile clasice: Torace, Abdomen, Rect etc. A fost introdus un capitol Sexualitate şi o foarte utilă Listă de Remedii Antidot.

   Cantitatea de informaţii - dacă ne referim la fiecare remediu din toate rubricile, sub­ rubricile. sub-sub-rubricile ... - se poate aproxima a fi de ordinul a 500.000. Dar, mai ales, trebuie subliniată grija cu care au fost traduse şi apoi integrate în context diversele simptome. Din acest punct de vedere lucrarea inspiră seriozitate.

   Este evident că lucrarea KENT PLUS aduce cu sine şi un nivel ridicat al ştachetei calităţii, care va obliga pe viitor la performanţe cel putin egale, pe cei ce se vor manifesta în acelaşi domeniu  

Dr. doc Gh. Bungetzianu

(apărut în Revista de Homeopatie, nr.24 din 2005)