Un alt fel de  MERCURlUS

Dr. Gabriela Făgărăşanu, Dr. Georgeta Georgescu. Dr. Sorina Soescu,  

Dr. Mituţa Birta, Dr. Alexandru Amarfei

- Fundaţia Medicală Pro-Homeopatia -

PREMlZE

ln ultima vreme pacienţii care ni se adresează prezintă din ce în ce mai des tablouri justiţiabile de Mercurius. Prin utilizarea lui frecventă  am observat aspecte interesante ale acestui policrest, dar mai ales relaţiile lui cu alte remedii. Mathias Dorcsi înca­drează Mercurius (vivus, solubilis) în diateza luezinică , la fel ca Vanier care îl consideră remediul ce desemnează cel mai bine diateza distructivă . În ul­tima vreme însă Dorcsi vorbeşte de o diateză scrofulos-reumatică, cu alte cuvinte despre o diateză limfatică, în care problemele imunitare şi dezordinea mezen­chimală marchează momentul de evoluţie către diateza distructivă . Şcoala austriacă  de homeopatie vorbeşte şi despre o diateză scrofulo-reumatoid -­distructivă , despre scofuloză  ca despre o tuberculoză în care sunt interesate sistemul osos şi aparatul ganglionar. lpoteza avansată ar fi aceea că  distrucţia, având ca remediu ilustrativ Mercurius, ar putea fi blocată , în evoluţia sa, de către acest remediu. Astfel am putea privi Mercurius ca un fel de avanscenă , încă reductibilă şi corijabilă, a unui început de degringoladă  imunitară .

Admiţând că  Mercurius este centrul în jurul căruia gravitează acest proces imunitar distructiv, ne putem explica de ce apar atâţia bolnavi blocaţi diatezic ce necesită  acest remediu. Tratamentul homeopat ar trebui să  oprească  evoluţia bolnavului către haosul diatezei distructive şi eventual să-i permită întoarcerea către diateza lui înăscută, deci întoarcerea în propriile limite. Întoarcerea nu se poate face direct ci numai pe acelaşi drum pe care s-a ajuns în acel punct, întoarcere condusă (sau îndusă) de medicamente înrudite. Cu alte cuvinte, întoarcerea din diateza distructivă nu se poate face utilizănd doar Mercurius ci şi medicamente homeo­patice complernentare lui.

PATOGENEZlE

Câteva date de patogenezie arată  că Mercurius acţionează electiv asupra sistemului limfatic. Este un policrest remarcabil, capabil să afecteze toate organele în funcţie de importanţa pe care o prezintă

dezvoltarea ţesutului limfatic: seroasele şi sinovialele, periostul şi ţesutul osos, ţesutul glandular, mucoasele şi în special cea digestivă  (cu o predilecţie pentru cele două  extremităţi -orofaringe şi colon, rect) pielea şi anexele ei.

Bolnavii justiţiabili de Mercurius, mai ales cei aflaţi în faza de trecere spre scleroză (distrucţie) sunt indivizi cu simptome mentale caracteristice celor care nu reuşesc să  se adapteze existenţial  - nervoşi, iritabili, certăreţi. În acelaşi timp sunt abătuţi, descurajaţi lipsiţi de voinţă. Tot timpul sunt grăbiţi, agitaţi, anxioşi. lndividului ii este teamă că nu va mai putea raţiona şi datorită impul­surilor violente brusc apărute poate să omoare sau să se sinucidă . Degradarea inteligenţei sale poate merge până la imbecilitate şi ramolisment cerebral.

Cap -  transpiraţii vâscoase, fetide. Cefalee arză­toare, înţepătoare, influenţată de schimbarea vremii, care se ameliorează când se mişcă  sau se ridică, uneori cefalalgie cu senzaţie de plenitudine sau presiune ca şi cum fruntea ar fi înconjurată de o bandă compresivă, agravată noaptea, la zgomot, frig sau căldură, ameliorată la apăsare.

Ochi -  blefarită cu pleoape congestionate, tume­fiate şi cu secreţii abundente, iritante, arzătoare, congestii conjunctivale, purulente, keratită .

Urechi - otoree purulentă, gălbuie, fetidă, otalgie agravată noaptea de căldura patuiui.

Gură  - halenă fetidă, caracteristic mercurială, inflamaţii şi ulceraţii ale mucoaselor bucale, gingii spongioase, retractate, care sângerează uşor, dure­roase la atingere, cu lizereu albastru-roşietic la limita

dentară , limbă flască, cu depozit gălbui umed care păstrează  amprenta dinţilor.

Faringe - Mercurius are o mare afinitate pentru această regiune, producând o congestie a mucoa­sei peretelui posterior, roşu-cenuşie, cu secreţii cenuşii, uneori cu aspect pseudo-membranos, ade­rente la perete. Apare o senzaţie de uscăciune şi căldură la nivelui gâtului, arsuri, apare tendinţa de a înghiţi în permanenţă, dureri surde care iradiază la nivelul urechilor, amigdale hipertrofiate, infla­mate, mai ales pe partea dreaptă .

Stomac - arsuri ca de fier înroşit, dureri arzătoare în epigastru, nu suportă  dulciurile, laptele ii face rău.

Abdomen - flatulenţă, distensie, abdomen dur şi balonat cu sensibilitate la atingere în regiunea ombilicală, sensibilitate în regiunea hepatică cu dureri lancinante, nu se poate culca pe partea dreaptă.

Rect, anus, scaune - prolaps rectal, excoriaţii, fisuri anale, hemoroizi procidenţi care sângerează  uşor. Scaune verzui, sanguinolente, vâscoase, agra­vate noaptea, cu dureri, tenesme şi senzaţia că scaunul nu se mai termină .

Aparat urinar -  micţiuni frecvente, urini tulburi, sanguinolente, afectare renală  cu uremie.

Organe genitale -  inflamaţii ale organelor genitale, pierderea apetitului sexual sau exacerbarea lui. La femei menstruaţii abundente cu cheaguri volumi­noase, sânge negru, colici şi anxietate.

Nas - scurgeri fetide, purulente, galben verzui, coriză cu scurgeri excoriante agravate într-o cameră caldă .

Laringe - voce răguşită, afonie, tuse seacă , obosi­toare, provocată  de o senzaţie de gâdilitură, agravată noaptea.

Plămâni - puncte dureroase la nivelul lobului inferior al plămânului drept, nu poate dormi pe partea dreaptă, respiraţie scurtă , emfizem pulmonar, supuraţii pulmonare.

Articulaţii - dureri arzătoare şi lancinante la nivelul spatelui şi cefei, agravate de mers. Slăbiciune la nivelul membrelor cu dureri deşirante, tracţionan­te, înţepătoare, agravate seara şi noaptea, ameliorate de schimbarea de poziţie. Reumatism articular inflamator cu dureri deşirante, tumefacţii agravate de căldură. Dureri la nivelul articulaţiilor şoldului şi genunchilor, încheieturii mâinii, tremurături ale extremităţilor dar mai ales ale mâinilor.

Piele -  erupţii veziculare şi pustuloase mai ales la nivelul regiunilor inguinale, ulceraţii de formă neregulată, indurate, cu puroi arzător, coroziv. Prurit agravat de căldura patului, transpiraţii abundente cu miros fetid mai ales noaptea. Tume­facţii, congestii, inflamaţii la nivelul ganglionilor limfatici cu tendinţă  la supuraţie.

LOCUL MERCURULUI  lNTRE REMEDll

Este interesant de luat în seamă  părerea lui Kolitsch, medic cu 40 de ani de experienţă ca homeopat, fost preşedinte al Asociaţiei Franceze de Homeopatie şi vicepreşedinte al Ligii Mondiale de Homeopatie. El remarcă  faptul că Mercurius nu este un constituent normal al organismului. Este un metal cu afinitate mare pentru oxigen (deci oxigenoid), aflat astfel în aceeaşi categoric cu Sulfur şi Arsenic (al doilea reprezentant, după  Mercurius al diatezei distructive). Datorită acestei afinităţi pentru oxigen există  tendinţa la inflamaţie, congestie, ardere şi distrucţie tisulară . De asemeni Mercurius este un metal cu greutate atomică  mare, care nu descom­pune apa la nici o temperatură (ca şi Aurum), de unde ar putea deriva şi tendinţa către scleroză a leziunilor din tabloul clinic.

Mercurius este un lichid difuzibil prin vene dar mai ales prin sistemul limfatic. Este şi hidrogenoid dar nu reglează apa din organism ci cantitatea de apă  reglează difuzarea sa (probabil persoanele ce reţin apa sunt mai sensibile la acţiunea remediului). Mercurius se fixează  mai ales la nivelul ţesutului nervos şi limfatic unde are tendinţa de distrugere şi determină eliminarea de toxine din organism în mod violent prin mucoase, piele şi rinichi.

Prin proprietăţile sale fizico-chimice Mercurius se apropie, pe de o parte, de remediile oxigenoide (Sulfur, Arsenic), pe de altă  parte de cele hidrogeno­ide (Natrium şi Kalium muriaticum) şi de sclerozante (Aurum).

Kolitsch consideră  Mercurius în punctul critic în care procesul morbid trece de la o formă uşoară  la forme medii sau grave. Limita morbidă a acţiunii remediului Mercurius poate fi uşor de trecut de la un proces acut la unul cronic, ireversibil.

MERCURlUS Şl PROCESELE lNFLAMATORll

Mercurius este indicat în toate fenomenele inflamatorii care au potenţial evolutiv spre supuraţii, ulceraţii, gangrenă sau scleroză.

În acţiunea sa antiinflamatoare, Mercurius este precedat de două remedii complementare: Arnica (remediu de congestie) şi Apis ( remediu de edem). Grupul Mercurius are raporturi prin Arnica cu Aco­nitum, Belladona, Ferrum phosphoricum iar prin Apis cu Belladona şi Chamomilla. Prin Rhus tox. ajunge la Arsenic şi Bryonia iar prin Mezereum (pe care Allen îl consideră  mercurul vegetal) se face legătura cu Acizii, cu Aurum şi Conium.

În lumea vegetală există  trei remedii care fac oficiul de sateliţi ai Mercurius, pe cele trei trepte ale inflamaţiei: Echinacea (caracterizată  prin lipsa locali­zării), Phytolacca (la care avem deja o inflamaţie care atinge polul ganglionar şi tinde să dobândească caractere de specificitate) şi Viscum album.

Putem afirma că Mercurius poate fi considerat locul geometric al tuturor inflamaţiilor. Este un medicament central prin care se poate ajunge la multe alte remedii. În mod particular el urmează  foarte bine după  Sulfur, Calcarea, Sepia şi Thuja. În formele grave el poate merge în special spre Lachesis, Arsenicum, acizi, Aurum.

Mercurius poate ft considerat un fel de placă turnantă  între inflamaţie şi scleroză, un fel de gardian al memoriei self -ului. Din punct de vedere imunologic el reprezintă  punctul de legătură între inflamaţia ce tinde să  apere self-ul de ceva din afară  şi scleroza în care self-ul nu a fost bine apărat.

Un alt remediu activ în refacerea irnunitară  indusă de Mercurius este Abrotanum care face trecerea apre vindecarea inflamaţiei acute şi poate eventual drena ceea ce nu a lost drenat de Mercurius. Clinic, Abrotanum este indicat în stările de conva­lescenţă a bolilor infecţioase, cum ar fi infecţiile urinare, anginele, anexitele. Este bine secoridat de Lycopodium.

În anumite situaţii, în care nu este clară situaţia imunitară  a pacientului, se poate utiliza Badiaga. Este un remediu folosit relativ frecvent de şcoala franceză în faringo-amigdalitele acute. Are o carac­teristică  interesantă,  este ca un Mercurius dar cu mintea limpede.

Eupatorium este folosit de Dorcsi în asocierea Eupatorium - Ferrum phosphoricum – Badiaga, în completarea tratamentului unor angine cu debut dramatic, care au necesitat Mercurius - Belladona -Apis la început.

Alte remedii satelite sunt Echinacea, Phytolacca şi Viscum album. La Echinacea recunoaştem o stare acută, bolnavul stând în pat şi fiind agravat de orice mişcare. La Phytolacca există agitaţie iar la Viscum se poate ajunge la convulsii. Phytolacca presupune o anumită  reactivitate imunologică  în timp ce la Echinacea imunitatea este deprimată.

ANGlNELE

Mercurius este unul din remediile cele mai indi­cate în faringitele acute congestive cu limbă tipică  (depozit alb gălbui gros, amprente ale dinţilor pe margini şi o secreţie gălbuie aderentă pe peretele posterior al faringelui). Foliculii limfatici sunt inflamaţi. Frecvent este interesată  şi starea generală, bolnavul poate fi febril şi prezintă adenopatie regională. La multe din aceste angine se evidenţiază  streptococi dar şi stafilococi patogeni. În faringita acută Mercurius este indicat asociat cu Belladona, Arnica şi eventual Ferrum phosphoricum.

Ferrum phosphoricum este în aceste situaţii un inductor, el produce iniţial o agravare a Mercurius, o coborâre înainte de începerea urcuşului, pe spirala ce îl va duce spre un alt rernediu (eventual Natrium Sulfuricum).

ALTE RELATll

Evoluţia unor pacienţi impune uneori succesiu­nea Mercurius - Hepar sulfur - Silicea.

Hepar sulfur urmează bine Mercurius în evoluţie şi are acţiuni diferite în funcţie de componentele sale: în raport cu Sulfur are afinitate pentru piele, mucoase, intestin iar în raport cu Calcarea cu sistemul ganglionar. Hepar sulfur poate fi considerat veriga de legătură care exteriorizează un proces sechestrat de Mercurius; diluţia mică favorizează eliminările şi are o acţiune simptomatică , în timp ce diluţiile înalte acţionează  mai mult asupra menta­lului. Bolnavul justiţiabil de Hepar Sulfur în diluţie înaltă este un hipersensibil şi paradoxal, pe de a parte indolent, domol, apatic, limfatic, friguros, hipersensibil la durere, care se supără din nimic, pe de altă  parte irascibil, certăret, care se enervează  pentru cele mai neînsemnate motive, impulsiv. Un atare comportament îl poate face incapabil să  realizeze o purtare conceptual conştientă faţă de realitate. Îl izolează şi îl însingurează. În acest sens Mercurius face parte din grupul de însinguraţi în care se găsesc şi Hepar sulfur, Chamomilla (inca­pabil de a răspunde corect), Thuja, Sulfur, acesta din urmă fiind chiar agresiv în însingurarea lui. Hepar sulfur se administrează când vrem şă trecem de la Mercurius la Silicea (sau invers) şi datorită  faptului că aceştia sunt “inamici” - aspectul fizic şi cornportamentul celor două  remedii sunt antagonice. Mercurius este foarte mobil, adevărat argint viu, care disimulează cu uşurinţă , iar Silicea  cu rigurozitate morală  bine conturată. De aceea Hepar sulfur este capabil să separe, să  tamponeze, cei doi inamici. El urmează bine după  Mercurius, pentru a preveni o evoluţie mai puţin fericită  spre Silicea (aceasta fiind uneori avanpostul Sicozei). Dacă procesul inflamator ajunge să depăşească  mai profund barierele self­ului, se poate intra într-un cerc vicios. Tabloul clinic de Silicea poate cuprinde o senzaţie de dedublare, simptom care semnalează apropierea de Thuja, spre care se face trecerea. Silicea este neliniştit de faptul că, în rigoarea lui extremă, soma nu-l mai ascultă ; de aceea apar straniile senzaţii de dedublare, de cuie care intră în piele, ace, etc.

O altă  relaţie interesantă este cea dintre Mercurius şi Lycopodium. Ca şi comportament, persoanele Lycopodium sunt bipolare, unele strălucesc şi sunt pline de calităţi, altele sunt incapabile să se adapteze existenţei. Atât Mercurius cât şi Lycopo­dium sunt foarte des enuretici. Dacă  pacientul vine cu un tablou de Mercurius şi mai apoi apar simptome de Lycopodium , evoluţia este favorabilă. Lycopo­dium are şi componente de diateză  productivă. El este lucid mental şi nu are instabilitatea caracte­ristică  de la Mercurius.

Nefiind un remediu suficient de profund, pentru a opri în totalitate procesul distructiv, Mercurius poate fi un inductor pentru remedii mai profunde (Nitric acid, Thuja) care să  înceapă  spirala ascen­dentă  a revenirii imunitare. Pe pereţii vaselor limfatice se află un film continuu de glicozaminoglicani acizi care exteriorizează  resturile de glucoză, unii cu substituenţi acizi, alţii cu nitraţi. Un efort imunitar poate induce diateza acidă  iar Mercurius, ca remediu cronic, poate preceda bine Nitric acid dar şi Luezinum sau, în continuare, Carcinozinum.

La medicamentele ce induc Mercurius se adaugă  şi  Sepia  În contextul problematicii feminine, tabloul de Sepia iese în evidenţă. În astfel de condiţii. femeia apare obosită , sfârşită , zicându-şi că  nimic nu mai contează dar încercând să  reia lupta urmând un irnpuls mai adânc. Interesantă este şi apariţia tablorilor clinice de Sepia la bărbaţi, care la un moment dat sunt puternicii lumii, dar care apoi abandonează  lupta. Este interesantă imaginea Sepiei, fosta stăpână  a mării, care se zbate în plasa pescarilor şi apoi renunţă, se predă .

Mercurius este remediul care ne oferă  posibili­tatea întoarcerii din distrucţie, ca a placă turnantă  care ar conţine în ea miracolul întoarcerii la viaţă. Succesiunea în sens invers, poate duce înapoi spre diateza litemică  (Thuja, Sepia, Natrium sulfuricum) sau direct în diateza limfatică. Uneori ascensiunea este mai lentă , cu trecerea prin tablouri ale unor remedii distincte ca Arsenicum sau Lycopodium (frecvent acesta este drumul pe care îl alege organismul indivizilor la care traumele psihice au jucat un rol important în declanşarea bolii).

Varietatea tablourilor distructive este foarte mare şi alunecarea dinspre acut spre cronic se poate face individualizat, fie repede, în ,,salturi” de boli acute, fie mai lent, prin intrarea în cronicitate intr-un interval individualizat. Pericolul cel mare este ca tocmai acel moment cheie să  treacă  neobservat (de exemplu, în evoluţia astmului bronşic există  întotdeauna un moment Mercurius). Este deci, cu atât mai util să  recunoaştem acest moment cu cât el apare în faza productivă. Dacă  Mercurius se impune la repertorizare, diagnosticarea lui trage semnalul de alarmă  asupra trecerii pacientului înspre diateza distructivă . De aceea este foarte importantă repertori­zarea corectâ.

Oricum, cel mai deosebit şi interesant aspect în capacitatea terapeutică a remediului rămâne utilizarea lui în bolile cronice în care este evidentă interesarea distructivă imunitară  (boli autoimune, boli reumatoide, dermatoze cronice, infecţii urinare, supuraţii cronice..). Având în vedere complexitatea problemelor puse de aceste boli se cere o bună colaborare cu alopatia. Practic, trebuie lăsat pacientul să ne arate de ce are nevoie în evoluţia sa, indicând un remediu sau altul, o terapie sau alta.

CONCLUZll

       l.       Mercurius este considerat ca un remediu placă turnantă între inflamaţie şi distrucţie, care permite sesizarea momentului intrării în distrucţie, încă reductibilă şi corijabilă .

2.      Putem considera Mercurius drept locul geo­metric al inflamaţiilor, aflându-se în centrul remediilor antiinflamatoare din Materia Medica.

3.      În evoluţia faringitei caracteristice putem distinge două  forme, una acută  - cu manifestări locale şi interesarea stării generale (atunci când imunitatea este bună ) şi una torpidă  - care prezintă pericolul trecerii spre alte forme de inflamaţii, cu evoiuţie mai severă  (când imunitatea este deficitară).

4.      În acţiunea sa complexă , Mercurius are posi­bilitatea de inducţie a unor remedii complementare, cu acţiune mai profundă .

5.      Deşi Mercurius nu are o acţiune suficient de profundă  pentru a opri autodistrucţia el are marea capacitate de a o semnala, putând fi considerat un “remediu santinelă” .